“Vaccinarea a scazut constant pe toate tipurile de vaccin din Programul national de imunizare”

11/11/2015

“Vaccinarea a scazut constant pe toate tipurile de vaccin din Programul national de imunizare”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/vaccinarea-a-scazut-constant-pe-toate-tipurile-de-vaccin-din-programul-national-de-imunizare/

poza imunizarea prin vaccinareUn studiu realizat de Institutul de Politici Publice arata ca rata imunizarilor este in scadere la nivel national, departandu-se de atingerea tintei de vaccinare propusa de Organizatia Mondiala a Sanatatii de 95%.

Acest studiu a fost facut public miercuri, dezbaterea “Nediscriminarea inseamna drepturi egale! Vaccinarea inseamna un drept la sanse reale!”, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

“In Romania, vaccinarea a scazut constant pe toate tipurile de vaccin din Programul national de imunizare, cu exceptia celui facut in maternitate. Exista riscuri si acolo pentru ca tinerele mame rome nu ajung in maternitate sa nasca. Raportat la numarul de nascuti vii, acoperirea vaccinala este de sub 86%, in scadere cu peste 3% fata de anul trecut, iar procentul copiilor incomplet vaccinati este cu 15% mai mare in 2014 fata de 2013”, a afirmat Elena Tudose, director de programe la IPP, in cadrul dezbaterii.

Studiul a inclus o cercetare de teren in patru comunitati cu populatie roma, a centralizat date la nivel national primite de la Ministerul Sanatatii si Directiile Judetene de Sanatate Publica si a analizat studii anterioare referitoare la sanatatea populatiei de etnie roma.

Cercetarea de teren a vizat comunitatile de romi din Valea Seaca si Corbasca (judetul Bacau) si Bolintin Deal si Varasti (judetul Giurgiu).

Acest studiu este parte a proiectului “Nediscriminarea inseamna drepturi egale! Accesul echitabil al copiilor romi la servicii de sanatate — o conditie fundamentala intr-o societate nediscriminatorie”, finantat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala.

“Este o tema care se amplifica in impactul ei asupra societatii si cu cat ne aplecam asupra ei mai devreme cu atat mai bine pentru societate si in special pentru copiii care vor suporta consecintele unei politici disfunctionale in ceea ce priveste accesul sau refuzul de a fi cooptati in programul de vaccinare”, a spus directorul IPP, Violeta Alexandru, conform Agerpres.

Si Ion Luchian, presedintele Comisiei de sanatate din Senat, a sustinut ca preventia este importanta in toate domeniile.

“Nu stiu unde s-a gresit in programul de vaccinare pentru ca in Romania acesta functiona bine, era destul de bine controlat la nivelul anilor ’90. Ceva s-a intamplat. (…) Nu stiu daca accesul populatiei la informatii nespecializate… Cred ca in Romania nu numai preventia prin vaccinare este importanta, ci preventia in toate sectoarele. Traim dramatismul tragediei de la Colectiv si cred ca, daca ar fi fost si acolo preventie, nu s-a fi intamplat aceasta tragedie. Pacat de oamenii aceia tineri care s-au prapadit”, a spus si Ion Luchian.

Citeste si Rezolutie pentru un ghid de vaccinare, semnata de Banicioiu

Citeste si Dezbaterea publica a proiectului privind vaccinarea obligatorie, esentiala

Citeste si Proiect: Vaccinarea obligatorie

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: