Stiri medicale

Prof.dr.Adrian Streinu Cercel: Hepatita C ar putea fi eradicata in Romania

Data ultimei actualizari: 20/06/2014

cancer-de-col-uterinHepatita C ar putea fi eradicata in Romania in urmatorii zece ani cu ajutorul unui program realizat cu sustinerea ministerului Sanatatii, considera prof.dr. Adrian Streinu Cercel, citat de exploremedicinetv.ro. Managerul Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals” a participat la deschiderea Scolii de Vara de Boli Infectioase, la Iasi, unde a vorbit despre virusul hepatitei C si despre masurile necesare pentru ca boala sa fie eradicata in Romania.

Peste 300.000 de pacienti au nevoie de tratament in hepatita C

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel a atras atentia asupra numarului mare de bolnavi de hepatita C care au nevoie de tratament in Romania.

Specialistii de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC) atrag atentia ca, in Statele Unite spre exemplu, 50% dintre persoanele care au hepatita C nu stiu ca au boala si nu au fost la medic pentru diagnosticare.

Conform Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului, in tara noastra doar 4,1% din bolnavii cu hepatita C beneficiaza de tratament.

Avand in vedere aceste cifre, in 2013 Romania ocupa locul 25 din 30 de tari europene in ceea ce priveste tratamentul in hepatita C.

Terapiile in hepatita C sunt foarte costisitoare

Prof.univ.dr. Carmen Dorobat a precizat inca din aprilie 2014 ca exista terapii in hepatita C foarte costisitoare, insa cu rezultate impresionante.

Astfel o tableta pe zi pe o perioada de sase luni ar vindeca boala in proportie de 100% pentru pacientii care nu au mai primit niciun tratament impotriva infectiei cu virusul hepatitei C, si in proportie de 87-97% pentru cei care nu au raspuns la terapii anterioare, a precizat prof.dr. Carmen Dorobat citata de telem.ro. Aceste medicamente sunt insa inca in studiu.

Autor: Anamaria Blanaru

Anamaria Blanaru Anamaria Blanaru si-a finalizat studiile doctorale in Germania in domeniul Filologie. A urmat cursuri de comunicare si creative thinking la Praga. A publicat studii in publicatii de specialitate nationale si internationale (Viena). Este specialist in web content, comunicare, corporate training si studii hispanice.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.