PRIMER: Productia de medicamente din Romania este pusa in pericol

24/12/2021
PRIMER: Productia de medicamente din Romania este pusa in pericol

PRIMER: Productia de medicamente din Romania este pusa in pericol

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/primer-productia-de-medicamente-din-romania-este-pusa-in-pericol/

Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER) spune ca productia de medicamente din Romania este pusa in pericol de cresterea astronomica a preturilor la energie electrica si gaze.

PRIMER reuneste cele mai importante 19 situri de fabricatie de medicamente din tara si atrage atentia, intr-un comunicat de presa, ca scumpirea exagerata a pretului la electricitate, care s-a triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut, si cresterea de cel putin sase ori a pretului la gazele naturale pun o presiune uriasa pe costurile de fabricatie ale producatorilor de medicamente din tara.

Astfel, arata sursa citata, reculul preturilor la energie si gaze genereaza rentabilitate negativa pentru sute de medicamente fabricate in Romania, ale caror preturi nu pot fi crescute pentru ca ar afecta accesul la tratament a sute de mii de pacienti, multi dintre acestia cu posibilitati financiare reduse.

“Majorarea masiva a preturilor la energie si gaze ne-a determinat sa trimitem o adresa in data de 3 decembrie 2021 catre Ministerul Energiei prin care solicitam ca masura temporara plafonarea pretului energiei electrice la 400 lei/MWh. Insa, Ministerul Energiei nu a raspuns solicitarii noastre. Desi la nivel declarativ autoritatile sunt preocupate de cresterea rolului fabricilor de medicamente din tara, in special in actualul context pandemic, in realitate nu exista niciun fel de masuri care sa acopere aceste declaratii. De altfel, in primavara acestui an, furnizorii de energie au avertizat asupra cresterii explozive a preturilor la electricitate si gaze, in timp ce autoritatile recomandau sa ne indreptam catre piata libera pentru ca preturile se vor stabiliza, fapt care a fost contrazis de realitate”, a declarat Dragos Damian, director executiv PRIMER, citat in comunicat de presa.

Potrivit sursei citate, se anticipeaza, in urmatoarele luni, preturi la electricitate de peste 2.000 lei/MWh. In aceste conditii, membrii PRIMER se vad nevoiti sa inceapa sa scoata din fabricatie medicamente care genereaza pierderi, cu respectarea tuturor reglementarilor in vigoare.

“Dorim pe aceasta cale sa ne cerem scuze pacientilor, medicilor si farmacistilor care vor fi afectati de problemele care vor aparea, insa lipsa de reactie a Ministerului Energiei nu ne permite continuarea productiei medicamentelor care inregistreaza pierderi. Ne aflam din pacate in aceeasi situatie de contradictie intre vorbele si faptele autoritatilor, care spun ca trebuie sa intarim fabricile de medicamente din tara, insa, in realitate nu se iau masuri concrete la solicitarile venite din partea PRIMER. Ca urmare, sa nu ne miram ca productia indigena este la cel mai mic nivel istoric, sub 10% si ca Romania se va adanci si mai mult in dependenta importurilor de medicamente”, a mai precizat reprezentantul PRIMER.

Etichete: productie de medicamente, medicamente romania, PRIMER

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: