Premiera in Romania | Un baiat de 14 ani a fost salvat de un bebelus de 10 luni, cel mai mic donator de organe din tara

20/07/2020

Premiera in Romania | Un baiat de 14 ani a fost salvat de un bebelus de 10 luni, cel mai mic donator de organe din tara

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/premiera-in-romania-un-baiat-de-14-ani-a-fost-salvat-de-un-bebelus-de-10-luni-cel-mai-mic-donator-de-organe-din-tara/

Un baiat de 14 ani din judetul Bacau, cu afectiuni renale grave, va duce o viata normala dupa ce parintii unui copil in varsta de 10 luni, aflat in moarte cerebrala la un spital din Cluj, au fost de acord sa doneze organele.

Operatia a reprezentat o premiera medicala pentru Romania, fiind vorba de cel mai mic donator inregistrat pana acum la noi in tara.

Pentru salvarea baiatului de 14 ani, medicii si pediatrii de la Spitalul ‘Dr.C.I.Parhon’ din Iasi au stat, duminica, mai bine de sapte ore in blocul operator.

“Este o interventie deosebita care a avut loc la Spitalul ‘Dr.C.I Parhon’, o interventie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tanar, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantati unui alt copil aflat pe lista de asteptare de la Spitalul Parhon, in varsta de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afectiune genetica. Din pacate, aceasta afectiune a progresat catre insuficienta renala terminala, facea dializa de trei ori pe saptamana la Spitalul de Pediatrie. In contextul acestei boli renale si cu alte afectiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemati pentru evaluare imunologica a fost cel mai potrivit pentru a face aceasta interventie. Ambii rinichi au fost transplantati acestui copil. Speram ca evolutia lui sa fie favorabila si sa revina la o viata normala alaturi de familia lui”, a declarat conf. univ. dr Ionut Nistor, purtatorul de cuvant al Spitalului Parhon din Iasi, citat de Agerpres.

Transplantul renal a fost posibil dupa ce la Cluj o tragedie a facut ca un bebelus de 10 luni sa devina salvatorul mai multor persoane. Dupa ce bebelusul a intrat in moarte cerebrala, parintii au gasit puterea necesara de a trece peste aceasta drama si au fost de acord sa aduca o raza de speranta in viata altor persoane aflate in suferinta si sa ii ajute sa aiba o sansa la o viata mai buna.

Continut educational:

Curs GRATUIT, 6 EMC:

Boala Renala Diabetica

La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, Sorina Giosanu, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declara a fi fericita.

“Sa stiti ca am avut tot timpul speranta in suflet. Tot timpul am avut speranta ca poate odata si odata suna telefonul si pentru noi. A mai sunat de cateva ori, dar nu a fost atunci momentul. O data am fost chemati la Cluj, si inca de doua ori aici, la Iasi”, a declarat mama copilului beneficiar, potrivit sursei citate.

Post operator, baiatul care a beneficiat de transplantul renal se simte bine, evolutia starii lui de sanatate fiind una pozitiva.

Etichete: transplant copil, cel mai mic donator de organe, transplant renal, spitalul parhon iasi

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri:

Investigatie ampla a OMS impreuna cu cercetatorii din Wuhan privind originea noului coronavirus

L044L DCI: PROTOCOL TERAPEUTIC ÎN PSORIAZISUL VULGAR CRONIC ÎN PLĂCI ŞI PLACARDE SEVER PRIVIND UTILIZAREA AGENŢILOR BIOLOGICI

L043M PROTOCOL TERAPEUTIC ÎN POLIARTRITA REUMATOIDĂ PRIVIND UTILIZAREA AGENȚILOR BIOLOGICI: INFLIXIMABUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), ETANERCEPTUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), ADALIMUMABUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), GOLIMUMABUM**, CERTOLIZUMABUM**, RITUXIMABUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), TOCILIZUMABUM**, ABATACEPTUM** ȘI A REMISIVELOR SINTETICE ȚINTITE: BARICITINIB**, TOFACITINIB**

L042C DCI: SUNITINIBUM

L041M PROTOCOL TERAPEUTIC ÎN SPONDILITA ANCHILOZANTĂ PRIVIND UTILIZAREA AGENȚILOR BIOLOGICI: ADALIMUMABUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), CERTOLIZUMABUM**, ETANERCEPTUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), GOLIMUMABUM**, INFLIXIMABUM** (ORIGINAL ȘI BIOSIMILAR), SECUKINUMAB**