Cauta

11 Nov 2026

Podcast pentru profesioniștii din sănătate | Rolul farmacistului în prevenția HIV și accesul la PrEP

Adaugă FormareMedicala în sursele preferate Google

Poate farmacia comunitară să fie primul loc în care o persoană primește informații despre prevenția HIV? Cum poate farmacistul să contribuie la identificarea persoanelor care ar putea beneficia de profilaxia pre-expunere (PrEP) și la orientarea acestora către serviciile medicale? Ce rol au consilierea, confidențialitatea și comunicarea fără stigmatizare?

Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în cel de-al cincilea episod al seriei de podcasturi dedicate prevenției HIV, în care Prof. Dr. Anca Streinu-Cercel, medic primar boli infecțioase, discută cu Prof. Farm. Simona Negreș, președinta Colegiului Farmaciștilor din București, despre rolul farmacistului în facilitarea accesului la informații și servicii de prevenție.

Farmacia comunitară, un punct de informare despre prevenția HIV

În cadrul episodului, cele două specialiste discută despre modul în care farmaciștii pot oferi informații corecte despre PrEP, pot identifica preliminar persoanele care ar putea beneficia de această metodă de prevenție și le pot îndruma către serviciile medicale pentru testare și evaluarea eligibilității în vederea prescrierii.

Un subiect important îl reprezintă barierele asociate stigmatizării și necesitatea unei comunicări adaptate persoanelor care solicită informații, fără întrebări sau abordări care ar putea descuraja accesul la servicii. Discuția abordează și importanța consilierii farmaceutice în utilizarea corectă a profilaxiei pre-expunere. De asemenea, episodul aduce în atenție miturile și informațiile eronate despre PrEP.

Preventia HIV podcast

 

Urmăriți episodul 5 al seriei “Prevenția HIV”

Cum poate farmacia comunitară să faciliteze accesul la informații despre PrEP? Ce rol are farmacistul în consilierea persoanelor interesate de prevenția HIV și în orientarea acestora către serviciile medicale?

Urmăriți dialogul dintre Prof. Dr. Anca Streinu-Cercel și Prof. Farm. Simona Negreș pentru a afla mai multe despre consilierea farmaceutică, barierele în accesarea PrEP și importanța colaborării dintre farmaciști și medici în prevenția infecției HIV.

Urmariti si episoadele anterioare ale seriei “Preventia HIV”

Episodul 1 – Percepția riscului HIV

Psiholog Odette Chirilă în dialog cu Prof. Dr. Oana Săndulescu –  despre percepția riscului de infectare cu HIV, barierele psihologice și importanța comunicării medic–pacient.

Episodul 2 – Un subiect tabu? Perspectiva medicului de familie

Prof. Dr. Anca Streinu-Cercel în dialog cu Dr. Sandra Alexiu – despre rolul medicului de familie în prevenția HIV, comunicarea cu pacienții și abordarea PrEP în cabinet.

Episodul 3 – Profilul pacientului la risc

Dr. Robert Stoica în dialog cu Prof. Dr. Oana Săndulescu – despre identificarea pacienților cu risc de expunere la HIV și rolul medicului urolog în prevenție.

Episodul 4 – Identificarea corectă a expunerii

Prof. Dr. Gheorghe Peltecu în dialog cu Prof. Dr. Oana Săndulescu – despre identificarea femeilor cu risc de expunere la HIV, consilierea privind PrEP și rolul medicului ginecolog în prevenție.

 

Etichete: prevenția HIV, PrEP, profilaxie pre-expunere, rolul farmacistului, prevenția HIV în farmacie, acces la PrEP, testare HIV, prevenirea infecției HIV, podcast medical

 

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: