Olt: Vaccinul Tetraxim lipseste de aproape cinci luni

17/02/2017

Olt: Vaccinul Tetraxim lipseste de aproape cinci luni

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/olt-vaccinul-tetraxim-lipseste-de-aproape-cinci-luni/

VACCIN
Potrivit DSP Olt de aproape cinci luni, vaccinul Tetraxim lipseste de la medicii de familie si din stocurile Directiei. La finalul anului trecut erau restantieri la vaccinarea Textraxim aproximativ 3.500 de copii din judetul Olt, iar stocurile cu acest vaccin au fost epuizate in luna septembrie 2016.

Tetraxim este un vaccin destinat copiilor de sase ani si contine patru tipuri de antigene, respectiv difterie, tetanos, tuse convulsiva, poliomielita.

Reprezentantii DSP Olt au precizat ca pentru alte patru vaccinuri (Hexacima, Engerix B pediatric, ROR si dT) la medicii de familie si in depozitul antiepidemic al DSP Olt sunt cantitati de produs biologic ce asigura o acoperire vaccinala pentru perioade de o luna pana la trei luni.

DSP Olt a semnalat Ministerului Sanatatii, incepand din luna decembrie, ca exista riscul epuizarii stocurilor de vaccin, afirma purtatorul de cuvant al institutiei.

“Produsul biologic BCG este singurul care este in cantitate suficienta pentru acoperirea anului in curs. Incepand cu luna decembrie, Ministerul Sanatatii a fost semnalizat asupra tendintei de epuizare a stocurilor de vaccin, in vederea demararii procedurii de licitatie nationala”, declarat Gabriela Gogiu, purtatorul de cuvant al DSP Olt pentru Agerpres.

De asemenea, ea a mai mentionat ca la vaccinul BCG sunt 2.030 de doze in stoc si se apreciaza ca aceasta cantitate este suficienta pentru tot anul 2017.

Numarul de doze de Hexacima, produs biologic destinat copiilor sub un an, este de 386, ceea ce inseamna ca se poate asigura acoperirea vaccinala pentru aproximativ o luna.

“In teritoriu si in depozitul antiepidemic al DSP Olt se mai afla 508 doze de vaccin Engerix B pediatric (impotriva hepatitei B) cantitate ce asigura acoperirea vaccinala pentru o perioada de doua luni, 1.174 de doze de vaccin ROR (impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei) suficient tot pentru aproximativ doua luni, precum si 781 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic) din care poate fi asigurata acoperirea vaccinala pentru aproximativ doua-trei luni”, a mai completat Gogiu, potrivit Agerpres.

 

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: