Medicamente contrafacute pe piata romaneasca

Adriana Pavel 29/01/2015

Medicamente contrafacute pe piata romaneasca1Medicamentele contrafacute comercializate de gruparea destructurata miercuri erau vandute in tari din UE mai ieftin, cu circa o cu o treime fata de pretul pietei, pentru ca marfa sa fie astfel mai atractiva pentru clientii straini.

Informatiile cu privire la existenta unor medicamente contrafacute care au tranzitat Romania prin intermediul unor retele “ilegale” au fost transmise organelor competente chiar de catre Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Presedintele Marius Savu  spune ca medicamentele au tranzitat Romania printr-un circuit ilegal si a precizat ca nu au existat pacienti romani care sa ia aceste medicamente contrafacute.

“Nu au existat pacienti romani care sa ia aceste medicamente contrafacute, nu avem astfel de informatii”, a declarat  Savu, conform Agerpres.

Politistii au desfasurat miercuri dimineata o actiune care vizeaza retele infractionale specializate in savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani in domeniul comercializarii de medicamente, prin care s-ar fi realizat un prejudiciu de peste 3 milioane de euro.

Perchezitiile s-au desfasurat in Bucuresti si judetele Ilfov, Buzau, Iasi, Ialomita, Arges si Olt.

“La data de 28 ianuarie, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Inspectoratul General al Politiei Romane, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, efectueaza 64 de perchezitii la domiciliile unor persoane si sediile unor societati comerciale banuite de savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani”, informeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).

De asemenea, in vizorul anchetatorilor sunt 20 de firme specializate in activitati de depozitare si comercializare de medicamente care s-ar fi sustras de la plata taxelor si impozitelor catre bugetul de stat.

“In urma cercetarilor s-a stabilit faptul ca, in perioada anilor 2013-2014, reprezentantii societatilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea in lantul legal a unor medicamente cu valoare mare de piata utilizate in tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatita, diabet, procurate la negru de pe piata interna sau comunitara”, se mai arata in comunicat.

In urma cercetarilor s-a mai stabilit ca, prin intermediul societatilor implicate, ar fi fost transferate sume importante de bani, aproximativ 5 milioane de euro, catre persoanele vizate din circuitul infractional.

La aceasta actiune de destructurare a gruparii au luat parte  aproape 200 de politisti, luptatori din cadrul Serviciului pentru Interventii si Actiuni Speciale si specialisti criminalisti.

Autor: Adriana Pavel

Adriana Pavel are o experienta de 13 ani in televiziune, radio, presa scrisa, comunicare si online content. A petrecut cel mai mult timp in redactiile de stiri ca reporter-redactor, a coordonat echipe de teren, iar scrisul este pasiunea sa.

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Pe acelasi subiect:

Peste 300.000 de lei imputati de CJAS furnizorilor de servicii medicale din Covasna

La Ministerul Sanatatii urmeaza o restructurare de posturi dupa ce reorganizarea nu si-a atins scopul

Judetul Bistrita-Nasaud a primit peste 14.000 de doze gratuite de vaccin antigripal

Sectia de Pediatrie a Spitalului din Nehoiu se va inchide dupa ce singurul medic specialist se va pensiona

Accesati un chestionar despre nutritie, stil de viata sanatos si suplimentele alimentare si puteti castiga premii