Lansare formaremedicala.ro, primul instrument de invatare online lansat de SNMF, dedicat dezvoltarii profesionale a medicilor de familie

14/03/2011

Lansare formaremedicala.ro, primul instrument de invatare online lansat de SNMF, dedicat dezvoltarii profesionale a medicilor de familie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/lansare-formaremedicala-ro-primul-instrument-de-invatare-online-lansat-de-snmf-dedicat-dezvoltarii-profesionale-a-medicilor-de-familie/

Bucuresti, 14 Martie 2011 – Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) lanseaza portalul www.formaremedicala.ro prin intermediul caruia medicii de familie pot obtine credite EMC intr-un mod interactiv si se pot perfectiona profesional gratuit in diverse arii de patologie.

Portalul www.formaremedicala.ro este primul instrument de invatare online lansat de SNMF si dedicat dezvoltarii profesionale a celor aproximativ 11.800 de medici de familie din tara. Platforma le ofera acestora, printr-o simpla conectare la internet, acces gratuit la cursuri interactive si informatii special concepute pentru ei, prin care medicii de familie isi vor putea creste competentele profesionale in arii de patologie variate, obtinand in acelasi timp puncte EMC.

Acest instrument de e-learning este o metoda noua si moderna de invatare, folosita cu succes la nivel international, ce vine in completarea instrumentelor traditionale avute la indemana pana acum de medicii de familie din Romania – participarea la conferinte, seminarii, studiul tratatelor specifice, publicarea de articole in reviste de specialitate, sustinerea examenelor de grad profesional, abonarea la reviste de specialitate.

Obiectivul final al portalului este acela de a sprijini medicii de familie in efortul lor de a oferi pacientilor ingrijire de cea mai buna calitate, bazata pe informatii bogate si de mare actualitate in domeniul medical.

Lansam www.formaremedicala.ro, acest portal online de educatie dedicat medicilor de familie, pentru a oferi un instrument util si gratuit care sa ajute la cresterea reala a rolului si implicarii medicilor de familie in sistemul de sanatate. Consideram ca prin largirea competentelor acestora in diferite arii de patologie si prin asigurarea, in acest fel, a unei foarte bune colaborari intre medicii de familie si cei de alte specialitati se pot obtine beneficii semnificative in ingrijirea pacientilor din Romania. www.formaremedicala.ro este raspunsul venit atat la aceasta nevoie, cat si la interesul ridicat al medicilor de familie din Romania fata de noile metode de invatare online”, a declarat Dr. Rodica Tanasescu, Presedinte SNMF.

Potrivit rezultatelor celui mai recent studiu realizat sub egida SNMF [1], 2 din 3 medici de familie din Romania au declarat ca doresc sa se perfectioneze profesional prin intermediul unor cursuri livrate online. Printre avantajele acestui mod de invatare, se numara, conform respondentilor, si posibilitatea de a accesa informatiile dorite indiferent de judetul sau de zona in care locuiesc in tara, fie ca locuiesc intr-un oras mare sau in zona rurala.

Nevoia reala de instrumente de e-learning medical este dovedita si de faptul ca, potrivit aceluiasi studiu, circa 1 din 2 medici de familie din Romania folosesc deja in mod curent internetul pentru a se documenta.

Mai mult decat atat, 60% dintre medici s-au aratat dornici sa aiba un portal dedicat lor, unde sa poata parcurge cursuri special concepute pentru a raspunde preocuparilor lor profesionale si sa obtina credite EMC.

Interesul medicilor romani fata de noile metode de e-learning (dezvoltare si acreditare profesionala obtinuta prin intermediul instrumentelor de invatare online) se inscrie intr-o tendinta internationala aflata in continua crestere in ultimii ani. In S.U.A., spre exemplu, numarul orelor de studiu petrecute pe internet pentru obtinerea de credite EMC s-a triplat in numai 6 ani, numarul medicilor care au participat la activitati online de formare profesionala crescand de 10 ori in aceeasi perioada [2].

In plus, potrivit unei alte statistici realizate anul trecut [3], perfectionarea profesionala si castigarea de credite EMC via internet isi va mentine trendul ascendent si in urmatorii ani. La nivel international, se estimeaza ca pana in 2016 medicii vor obtine jumatate din necesarul de credite prin cursuri livrate online.

Informatii despre portalul formaremedicala.ro:

www.formaremedicala.ro este o platforma de invatare la distanta dedicata medicilor de familie din Romania care doresc sa isi continue educatia medicala. Accesand prin internet acest portal, cursantii pot studia intr-o maniera interactiva si isi pot fixa si testa cunostintele dobandite. In urma sustinerii si promovarii examenelor online se obtin credite EMC, al caror numar variaza in functie de modulul de curs citit si absolvit.

Modulele de invatare de pe aceasta platforma sunt formate din lectii interactive si activitati practice de fixare a informatiilor parcurse si sunt elaborate de autori acreditati la Colegiul Medicilor din Romania, medici cu activitate academica bogata, dar si cu multa experienta practica.

Pana la sfarsitul anului, pe platforma vor fi incarcate cursuri din 3 arii  de patologie  – respirator (BPOC cu 18 lectii si astm cu 12 lectii), dermatologie (acnee cu 8 lectii si herpes cu 12 lectii) si urologie (hipertofia benigna de prostata cu 16 lectii), acoperind aspecte legate de arii de patologie  variate.

[1] Studiul a fost realizat sub egida SNMF in perioada noiembrie 2010-februarie 2011 pe un esantion de aproximativ 350 de medici de familie din Bucuresti.

[2] Linda Casebeer, Jennifer Brown, Nancy Roepke, Cyndi Grimes, Blake Henson, Ryan Palmore, U Shanette Granstaff and Gregory D Salinas, “Evidence-based choices of physicians: a comparative analysis of physicians participating in Internet CME and non-participants”, publicat pe BMC Medical Education  (www.biomedcentral.com), 10 iunie 2010.

[3] potrivit Journal of Continuing Education in the Health Professionsions, martie 2010.

autor

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: