EMA nu declara deficitul de antibiotice drept un eveniment major

27/01/2023
EMA nu declara deficitul de antibiotice drept un eveniment major

EMA nu declara deficitul de antibiotice drept un eveniment major

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ema-nu-declara-deficitul-de-antibiotice-drept-un-eveniment-major/

Organismul european de reglementare a medicamentelor a decis sa nu declare deficitul actual de antibiotice de pe continent drept “un eveniment major”, transmite Reuters.

Declararea unui “eveniment major” ar permite Agentiei Europene pentru Medicamente (EMA) sa coordoneze actiunile de remediere a lipsurilor la nivel paneuropean si sa sporeasca obligatiile de raportare ale producatorilor, relateaza si Agerpres.

Anumite antibiotice utilizate pe scara larga, inclusiv amoxicilina – folosita pentru tratarea infectiilor bacteriene si prescrisa adesea pentru infectii la nivelul urechii si pieptului, la copii – inregistreaza lipsuri incepand din octombrie, mai scriu sursele citate.

Aproape toate tarile din Europa au raportat stocuri insuficiente, potrivit EMA.

O reuniune a grupului executiv de coordonare al EMA privind deficitul si siguranta produselor medicamentoase (MSSG) a avut loc joi pe aceasta tema.

EMA nu a raspuns imediat solicitarii de a comenta pe marginea acestui subiect. Miercuri, un consortiu alcatuit din grupuri de organizatii de pacienti si consumatori a adresat EMA o scrisoare in care a atras atentia ca nu sunt luate suficiente masuri pentru rezolvarea problemei penuriei de antibiotice, adaugand ca utilizarea de medicamente alternative afecteaza stocurile acestora. De asemenea, grupurile au recomandat Agentiei sa declare situatia drept “eveniment major”.

Etichete: antibiotice, deficit de antibiotice, EMA

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: