Bolile cardiovasculare si cerebrovasculare reprezinta principala cauza de boala in Romania

24/04/2023
Bolile cardiovasculare si cerebrovasculare reprezinta principala cauza de boala in Romania

Bolile cardiovasculare si cerebrovasculare reprezinta principala cauza de boala in Romania

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/bolile-cardiovasculare-si-cerebrovasculare-reprezinta-principala-cauza-de-boala-in-romania/

Bolile cardiovasculare si cele cerebrovasculare reprezinta principala cauza de boala, de morbiditate si mortalitate in Romania si, de asemenea, ele produc cele mai multe dizabilitati, potrivit ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila.

“Strategia pentru bolile cardio si cerebrovasculare a fost lansata, anul trecut, la Cluj. Este o strategie sectoriala, care este integrata si in strategia nationala 2023-2030. Bolile cardiovasculare si cerebrovasculare reprezinta principala cauza de boala, de morbiditate si mortalitate in Romania. De asemenea, produc si cele mai multe dizabilitati. Succesul care a fost inregistrat in urma cu mai multi ani, cand programul de tratament al infarctului miocardic a fost introdus in spitalele din Romania, ceea ce a redus foarte mult mortalitatea si incapacitatea de munca a oamenilor care sufera un infarct, trebuie replicat si in domeniul bolilor cerebrovasculare. Din cauza aceasta, cele doua societati profesionale si implicit comisii de specialitate ale Ministerului Sanatatii, cea de neurologie si cea de cardiologie, lucreaza impreuna, si cu alte specialitati, bineinteles”, a declarat Rafila, potrivit Agerpres.

El a adaugat ca in Romania trebuie sa existe, la nivel national, centre in care sa se poata face tromboliza si trombectomie.

“Timpul este principalul element care conditioneaza succesul terapeutic. Daca un pacient este adus in scurt timp si se intervine, atunci el poate sa isi revina in integralitate. Nu putem face insa lucrul asta fara profesionisti. In momentul acesta a fost aprobat de Ministerul Sanatatii un atestat care face posibila extinderea numarului de specialisti la nivel national, incat sa avem circa 25 de centre de trombectomie in intreaga tara. Sunt doar cateva in momentul de fata, majoritatea sunt in Bucuresti. Important este sa putem face lucrul asta cat mai bine. Acest atestat dureaza un an, el este in momentul de fata functional si speram ca anul viitor sa putem sa avem primii specialisti care sa populeze aceste centre, pe care ne propunem sa le dezvoltam in intreaga tara”, a mai precizat ministrul.

Etichete: bolile cardiovasculare, boli cerebrovasculare, cauze mortalitate romania

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: