Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a anuntat demararea proiectului european ‘Romanian Medical images, Laboratory results and Discharge reports’ (RO-MI-LR-DR), pentru schimbul transfrontalier de imagini medicale, rezultate de laborator si rapoarte de externare.
Proiectul are alocate fonduri prin Programul EU4Health, autoritatea finantatoare fiind Agentia Executiva Europeana pentru Sanatate si Digital (HaDEA).
Potrivit unui comunicat de presa, proiectul se deruleaza pana la data de 31 mai 2029, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, in calitate de partener de implementare, care are totodata rolul de entitate afiliata in cadrul grantului.
Schimb electronic de date medicale intre statele membre ale UE
Proiectul RO-MI-LR-DR are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor necesare pentru schimbul electronic si interoperabil, la nivel transfrontalier, al imaginilor medicale, rezultatelor de laborator si biletelor de externare. Prin conectarea acestor categorii de date la infrastructura europeana de sanatate digitala, proiectul urmareste sa sprijine continuitatea ingrijirilor si accesul la informatii medicale relevante atunci cand cetatenii solicita si beneficiaza de servicii medicale intr-un alt stat membru.
“Prin RO-MI-LR-DR facem un pas concret catre un sistem de sanatate in care informatia medicala relevanta poate fi utilizata in siguranta dincolo de granitele nationale. Interoperabilitatea nu este doar un obiectiv tehnic, ci un instrument care poate sprijini continuitatea ingrijirilor si poate facilita accesul profesionistilor din sanatate la datele necesare pentru acordarea serviciilor medicale. Pentru pacient, beneficiul urmarit este simplu: informatia medicala sa poata fi disponibila, in conditiile cadrului legal aplicabil, acolo unde este nevoie de ea in Uniunea Europeana’, a declarat presedintele CNAS, Horatiu Remus Moldovan, citat in comunicatul de presa.
Serviciile vor fi dezvoltate prin Punctul national de contact pentru eHealth
Serviciile vor fi dezvoltate prin Punctul national de contact pentru eHealth al Romaniei (NCPeH), ce va fi implementat in cadrul proiectului ‘Romanian Patient Summary’.
Totodata, proiectul include pregatirea, implementarea, testarea si verificarea conformitatii noilor servicii, precum si activitatile necesare operationalizarii acestora, astfel incat schimbul de date sa se realizeze in conditii de securitate si interoperabilitate la nivel european.
Finantare europeana de aproape 800.000 de euro
Valoarea totala estimata a costurilor eligibile ale proiectului este de 999.935,33 euro. Valoarea maxima a finantarii acordate de Uniunea Europeana este de 799.948,24 euro, reprezentand 80% din costurile eligibile.
Costurile eligibile ale CNAS sunt estimate la 501.850,33 euro, cu contributie maxima a Uniunii Europene de 401.480,25 euro, iar costurile eligibile ale STS sunt estimate la 498.085,00 euro, cu o contributie maxima a Uniunii Europene de 398.467,99 euro.
Etichete: cnas, date medicale, sanatate digitala, schimb de date medicale
Autor: Adriana Pavel





