Ioana Mihaila: Speram ca vom reusi sa facem mediul rural atractiv pentru medicii de familie

Ioana Mihaila: Speram ca vom reusi sa facem mediul rural atractiv pentru medicii de familie
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ioana-mihaila-speram-ca-vom-reusi-sa-facem-mediul-rural-atractiv-pentru-medicii-de-familie/
Ministrul Sanatatii, Ioana Mihaila, spune ca se fac toate eforturile pentru atragerea medicilor de familie in mediul rural, in contextul unui deficit inregistrat la nivel national.
Demnitarul a precizat ca se poarta discutii cu reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate pentru gasirea unor metode, in contractul-cadru, de stimulare a medicilor de familie sa practice in mediul rural si a transmis ca autoritatile doresc, totodata, sa le ofere medicilor de familie din mediul rural capacitatea tehnica de a creste complexitatea actului medical.
“In Planul National de Redresare si Rezilienta am alocat fonduri pentru dotarea a 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete de medici de familie, cu prioritizare pentru acele cabinete care sunt in mediul rural si mai ales in ruralul izolat sau in ruralul unde exista o lipsa de medici de familie. Speram ca impreuna, prin aceste eforturi combinate de investitii dar si de stimulare a serviciilor in asistenta medicala primara, vom reusi sa facem mediul rural atractiv pentru medicii de familie”, a declarat ministrul Ioana Mihaila, potrivit Agerpres.
De altfel, ea a spus ca solutiile pentru atragerea medicilor de familie in mediul rural nu presupun doar investitii in infrastructura.
“Cand am spus de investitiile in cabinetele medicilor de familie nu m-am referit doar la infrastructura. Stiu ca si in Vaslui, ca si in alte judete, exista autoritati locale care le-au pus medicilor de familie la dispozitie infrastructura privind cabinetul medical, dar noi vorbim de investitii in aparatura, asa incat o parte din activitatea medicala, pentru care in mod normal pacientul trebuie sa se adreseze intr-un ambulatoriu de specialitate sau la un laborator de analize pentru care trebuie sa mearga in oras, sa se poata desfasura la cabinetul medicului de familie. Asa speram sa aducem medicii de familie, pentru ca ei vor simti si vor vedea exact efectul actului lor medical, nu vor mai trebui doar sa scrie bilete de trimitere si sa astepte intoarcerea pacientului de la oras, ci vor putea sa ia decizie in cunostinta de cauza si sa vada beneficiul actului medical”, a mai explicat ministrul Sanatatii conform sursei citate.
De asemenea, potrivit ministrului, in plus fata de dotarile prevazute in PNRR, se are in vedere o reforma care presupune cresterea finantarii pe termen mediu si lung pentru asistenta medicala primara, astfel incat medicii de familie sa poata fi platiti pe seama muncii lor.
Etichete: medici de familie in mediul rural, investitii in cabinetele medicilor de familie, ioana mihaila
Cele mai noi stiri medicale: