Stiri medicale

La Institutul pentru Boli Cardiovasculare si Transplant Mures a avut loc un nou transplant cardiac

Data ultimei actualizari: 09/12/2014

transplantSeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din Institutul pentru Boli Cardiovasculare si Transplant Targu Mures, doctorul Horatiu Suciu, a anuntat marti,9 decembrie, realizarea celui de-al patrulea transplant cardiac din acest an.

Medicul a precizat ca prelevarea de organe, de la un barbat de 41 de ani aflat in moarte cerebrala, a fost realizata la SCJU Targu Mures de dr. Cosmin Opris si de medicul rezident Marius Harpa, ocazie cu care s-a prelevat cordul, cei doi rinichi (unul a ajuns la Cluj Napoca, iar altul la Bucuresti), ficatul, care a ajuns la Bucuresti si un tegument de piele.

Operatia de transplant de cord a inceput in noaptea de luni spre marti, la ora 3,00 si s-a incheiat mari dimineata la ora 7,30, iar la acesta au participat alaturi de el si dr. Marius Matei, dr. Valentin Serban si dr. Sorin Pascanu.

Pacientul care a primit cordul este un barbat din judetul Brasov in varsta de 48 de ani, care suferea de cardiomiopatie dilatativa de origine ischemica, aflat in evidenta IBCvT de peste un an si jumatate si care se afla in stare avansata de insuficienta cardiaca.

“Starea pacientului este foarte buna, suntem multumiti si optimisti asupra evolutiei ulterioare. Si pacientul pe care l-am operat in urma cu trei saptamani este intr-o stare foarte buna si este pregatit de externare. Evolutia lui este foarte buna, de asemenea. (…) A fost un efort colectiv care nu poate fi organizat oriunde, a fost o mobilizare asa cum trebuie sa fie si suntem bucurosi ca putem sa oferim acestor pacienti o sansa pentru ca aceasta este singura loc sansa la supravietuire”, a precizat dr. Suciu citat de Agerpres.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.