Stiri medicale

Declaratie de presa: Medicii de familie resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor de sanatate!

Data ultimei actualizari: 05/01/2015

DEMONSTRATIE CARD DE SANATATESocietatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) doresc sa reafirme ca nu accepta sa se implice in distributia cardurilor de sanatate ramase nedistribuite la nivelul caselor de asigurari judetene si nici in actiunile de distribuire ulterioare. Reamintim ca am adus argumentele noastre inca din iulie 2013 privind aceasta activitate.

Asa cum am argumentat in numeroase randuri si cum se poate observa in documentele incarcate pe pagina de web a SNMF (www.snmf.ro/card),  distribuirea cardului trebuie sa fie finalizata de catre CNAS:

–   cardul de asigurat este proiectul  acestei institutii, nu al medicilor de familie. Cardul reprezinta un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS).

–   cardul de asigurat trebuie sa fie distribuit de asigurator catre asigurat, el constituind o legatura directa intre acestia, care nu poate include terti. In acest sens reiteram necesitatea existentei unui contract intre asigurat si asigurator, contract care sa contina obligatiile si drepturile fiecarei parti contractuale!

–   distribuirea cardului de sanatate nu este activitate medicala si nu este in concordanta cu curriculumul de pregatire in medicina familiei.

Consideram, de asemenea ca, atata vreme cat cardul preia toate disfunctionalitatile SIUI, el nu poate fi utilizat ca si dovada a calitatii de asigurat ci are DOAR rolul de a valida consultatiile, internarile, eliberarea de medicamente compensate si toate serviciile medicale si farmaceutice din INTREGUL sistem medical care are contract cu CNAS: cabinete medicina de familie, ambulatoriu de specialitate, laboratoare, explorari imagistice, spitale, farmacii, etc.

Datele medicale ale pacientilor se vor afla in curand in dosarul electronic de sanatate. De aceea, consideram ca inscriptionarea cardurilor este o activitate birocratica, cronofaga si inutila. Nu vom inlocui consultatiile cu inscriptionarea cardului, asa cum am precizat de nenumarate ori ca nu vom accepta sarcini birocratice suplimentare, in defavoarea actului medical.

In concluzie, respingem ferm aceasta noua initiativa a CNAS de a impovara medicii de familie cu activitati administrative (distribuirea cardurilor) in detrimentul consultatiilor medicale.

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) este o organizatie profesionala, stiintifica, nonguvernamentala, apolitica, de drept privat, cu personalitate juridica, constituita din organizatii judetene, cu personalitate juridica, ale medicilor de familie din judetele Romaniei si a municipiului Bucuresti.

Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federatie patronala care reuneste organizatii patronale ale medicilor de familie. Federatia are caracter non profit, apolitic si neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, sustinerea si aprobarea intereselor membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice.

Presedinte interimar  FNPMF            

Dr. Angela Mazdrag                                                                                      

Presedinte SNMF                                                                                     

Dr. Rodica Tanasescu

Un comentariu

  • Sorin spune:

    Buna ziua, medicii de familie iau de la casa de sanatate doua tipuri de bani 1. Per capita adica doar ca are pe lista un asigurat FARA SA PRIMEASCA NIMIC acesta -pentru acesti bani pot face medicii de familie un serviciu si sa distribuie cardurile. 2. plata pentru serviciul medical acordat

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.