SJU Sfantu Gheorghe, premiat pentru rapiditatea si eficienta in ingrijirea pacientilor cu AVC

23/06/2021
SJU Sfantu Gheorghe, premiat pentru rapiditatea si eficienta in ingrijirea pacientilor cu AVC

SJU Sfantu Gheorghe, premiat pentru rapiditatea si eficienta in ingrijirea pacientilor cu AVC

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/sju-sfantu-gheorghe-premiat-pentru-rapiditatea-si-eficienta-in-ingrijirea-pacientilor-cu-avc/

Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) din Sfantu Gheorghe a fost premiat de catre organizatia internationala ESO Angels si Societatea Europeana de Stroke pentru rapiditatea si calitatea ingrijirii pacientilor cu accidente vasculare cerebrale (AVC).

“Pentru activitatea din acest an, Spitalul Judetean de Urgenta a fost premiat de catre organizatia internationala ESO Angels si Societatea Europeana de Stroke cu statutul ‘GOLD’, acordat pentru rapiditatea si eficienta in ingrijirea pacientilor cu accidente vasculare cerebrale, devenind astfel unul dintre cele mai bune spitale din tara la acest capitol. (…) Pe langa alti indicatori de performanta, unul dintre cele mai importante criterii indeplinite care au stat la baza acordarii acestui premiu a fost timpul de interventie de la intrarea pacientului pe usa spitalului si pana la aplicarea procedurii”, se precizeaza intr-un comunicat al unitatii sanitare.

Potrivit conducerii institutiei, doar 11 dintre cele 40 de spitale din Romania care participa la programul de tromboliza intravenoasa au obtinut recunoastere din partea Initiativei ESO Angels.

La data de 1 iulie se implinesc doi ani de cand, in cadrul spitalui se efectueaza tromboliza. In aceasta perioada au fost tratate 71 de cazuri prin aceasta procedura.

“Tratamentul nu este unul fara riscuri si este strict conditionat de timpul in care pacientul se prezinta la spital, putand fi administrat intr-o fereastra de timp de cel mult patru ore si jumatate de la producerea accidentului vascular cerebral, daca starea de sanatate a pacientului o permite. In cazul in care tratamentul are succes, pacientul se poate recupera complet, insa pentru ca acest lucru sa fie posibil este esential ca apartinatorii sau pacientul sa recunoasca rapid simptomele si sa solicite asistenta medicala in cel mai scurt timp”, mai precizeaza spitalul.

Etichete: spitalul judetean sfantu gheorghe, tratament AVC, tromboliza

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: