Multumiri pentru cadrele medicale scolare din Oradea: Au lucrat non-stop, in trei schimburi

28/05/2020
Multumiri pentru cadrele medicale scolare din Oradea: Au lucrat non-stop, in trei schimburi

Multumiri pentru cadrele medicale scolare din Oradea: Au lucrat non-stop, in trei schimburi

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/multumiri-pentru-cadrele-medicale-scolare-din-oradea-au-lucrat-non-stop-in-trei-schimburi/

Medicii si asistentele medicale din unitatile scolare oradene au lucrat in trei schimburi dupa inchiderea unitatilor de invatamant, alaturi de specialistii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bihor, pe toata perioada starii de urgenta si in prima parte a starii de alerta, spune conducerea Directiei de Asistenta Sociala Oradea (DASO).

Este vorba despre 9 medici si 44 de asistente medicale din cadrul institutiei care au fost delegati la DSP, in ziua urmatoare inchiderii unitatilor de invatamant.

“Ei au lucrat in regim non-stop, in trei schimburi, inclusiv in zilele nelucratoare, alaturi de Directia de Sanatate Publica Bihor, efectuand activitati specifice contextului pandemiei. Desi implicate activ alaturi de DSP Bihor, in aceasta perioada, cadrele medicale scolare au asigurat si evaluarea si monitorizarea medicala ale persoanelor fara adapost rezidente in Adapostul de noapte din structura DAS Oradea, contribuind semnificativ la prevenirea imbolnavirii cu noul coronavirus a beneficiarilor adapostului. Dorim sa le multumim si sa ne manifestam aprecierea fata de implicarea si profesionalismul lor”, se arata in comunicatul DASO, dat publicitatii de Agerpres.

Potrivit sursei citate, in perioada restrictiilor determinate de pandemie, medicii scolari si asistentele au preluat declaratiile persoanelor care au intrat in tara prin vamile din judetul Bihor si au mentinut legatura telefonica cu acestea pe toata perioada izolarii. Astfel, au realizat evaluarea si monitorizarea telefonica a persoanelor care au intrat in izolare la domiciliu, pe intreg judetul Bihor, si au luat legatura cu medicii de familie ai acestora.

De asemenea, au introdus in bazele de date ale DSP Bihor datele colectate si au participat la procesul de evaluare si monitorizare a persoanelor aflate in carantina, inclusiv intocmirea avizelor epidemiologice si introducerea rezultatelor analizelor medicale ale acestora.

Totodata, au asigurat suportul necesar Compartimentului de Epidemiologie, inclusiv la anchetele epidemiologice ale bolnavilor de COVID-19 si au desfasurat activitati de informare si consiliere telefonica a populatiei referitoare la masurile de prevenire a infectarii cu noul coronavirus, mai transmite conducerea Directiei de Asistenta Sociala Oradea.

Etichete: cadre medicale bihor, cadre medicale oradea, cadre medicale scolare

autor

Autor: Adriana Pavel

1 Comentarii

  1. Barbu says:

    Buna ziua,
    Cadrele medicale scolare delegate la DSP au dreptul la vreun spor sau stimulent corespunzator activitatilor intreprinse ?
    Multumesc

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: