Medici si arhitecti la “Building Health Bucharest International Forum”

08/07/2015

Medici si arhitecti la “Building Health Bucharest International Forum”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medici-si-arhitecti-la-building-health-bucharest-international-forum/

confPeste 200 de medici si arhitecti se vor reuni in cadrul unui proiect de comunicare interprofesionala numit “Building Health Bucharest International Forum”.

Acest proiect realizat sub egida Colegiului Medicilor din Romania si a Ordinului Arhitectilor din Romania, va aduce impreuna la Bucuresti, pe 22 octombrie, peste 200 de medici si arhitecti, manageri din sanatate, lideri ai celor doua profesii, lideri ai scolilor de arhitectura si medicina, lideri ai mediului institutional, alaturi de speakeri internationali de exceptie.

Forumul international este rezultatul parteneriatului strategic incheiat recent intre cele doua organizatii profesionale.

“Suntem bucurosi de incheierea acestui parteneriat, avand ca principal obiectiv comun promovarea valorilor si a modelelor profesionale, a leadership-ului profesional si a exemplelor de buna practica din mediul profesional romanesc, a rolului profesiilor in constructia unei societati sanatoase si a calitatii spatiului medical romanesc. Atat medicii cat si arhitectii exercita o profesie liberala; noi, medicii, ne dorim ca activitatea si dezvoltarea noastra profesionala sa se desfasoare intr-un spatiu adecvat tehnic si arhitectonic si avem convingerea ca putem contribui la aceasta prin parteneriatul pe care l-am incheiat cu Ordinul Arhitectilor din Romania”, a declarat dr. Gheorghe Borcean, Presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

“Suntem extrem de optimisti in ceea ce priveste parteneriatul pe care l-am realizat cu Colegiul Medicilor pentru organizarea “Building Health Bucharest International Forum” in luna octombrie. Intalnirea celor care realizeaza actul medical cu cei care pot configura spatiile pentru acesta, dar si pentru recuperarea si tratamentul pacientilor, isi propune sa conduca la initiative care sa vizeze catalizarea vointei politice, pe de o parte, si a standardului ridicat pentru practicile din domeniul asigurarii, reabilitarii si generarii de spatii pentru sanatate. Avem convingerea ca acest pas este un inceput important pentru o colaborare benefica a celor doua profesii, cu un singur scop: mai bine pentru oameni”, a declarat arh. Serban Tiganas, Presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania.

“Building Health Bucharest International Forum” este singurul de acest gen din Romania si din Europa de Est.

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: