Medic: Unele vaccinari trebuie repetate si de adulti

09/12/2016

Medic: Unele vaccinari trebuie repetate si de adulti

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medic-unele-vaccinari-trebuie-repetate-si-de-adulti/

vaccin diabet tip IUnele vaccinari trebuie repetate si de adulti, chiar daca acestia au facut vaccinarea in copilarie, intrucat valabilitatea serului de a mentine anticorpii specifici in organism este limitata intre 10 – 15 ani, in judetul Timis aparand cazuri de rujeola si la adulti, a declarat dr. Virgil Musta, medic primar la Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes” din Timisoara.

”Da, pot sa apara boli chiar daca adultul este vaccinat, datorita faptului ca in special bacilul Koch dezvolta boala pe un organism slabit. Nu toata lumea face tuberculoza, ci cele care au organismele slabite, respectiv, care beau, nu mananca, fiind apanajul saraciei. Dar am avut si cazul unui director care atat de mult muncea, incat organismului lui era epuizat de stres. Este bine sa se repete unele vaccinari chiar si de catre adulti. Sunt scheme care trebuie respectate. De exemplu, daca ai facut vaccinare pentru hepatita B si are valabilitate pentru 10 – 15 ani, este bine ca la 10 – 15 ani sa faci ‘titlu protector’, un rapel. Acelasi lucru se intampla si cu tetanosul. Este bine ca pentru bolile care beneficiaza de vaccinare sa se faca un rapel in timpul vietii adulte, daca exista risc. Sunt anumite vaccinuri care necesita rapel pentru ca nu dau anticorpi pe durata foarte foarte lunga”, a precizat dr. Virgil Musta, potrivit Agerpres.

O situatie prezentata recent de Prefectura Timis, arata ca in acest judet s-au inregistrat din vara pana acum, 107 cazuri de rujeola atat la copii, cat si la adulti. Cauza principala la copii este refuzul parintilor de a accepta vaccinarea.

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: