Medic psihiatru: Este important sa ne amintim ca sarbatorile nu trebuie sa fie perfecte

21/12/2023
Medic psihiatru: Este important sa ne amintim ca sarbatorile nu trebuie sa fie perfecte

Medic psihiatru: Este important sa ne amintim ca sarbatorile nu trebuie sa fie perfecte

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medic-psihiatru-este-important-sa-ne-amintim-ca-sarbatorile-nu-trebuie-sa-fie-perfecte/

Sezonul sarbatorilor de iarna, adesea prezentat ca un simbol al bucuriei, festivitatii, linistii si pacii interioare, ascunde o poveste mai profunda si mai complexa, care adesea se transforma intr-o sursa de stres si anxietate intrucat asteptarile ridicate legate de cadourile perfecte, masa festiva ideala si decorarea casei pot crea o presiune enorma, spune dr. Bianca Augusta Oroian, medic specialist psihiatru in cadrul Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iasi.

In timp ce pentru multi aceasta perioada este sinonima cu implinirea, intalnirile de familie si sarbatorile, pentru unii prezinta o serie de provocari emotionale mai putin vizibile, dar cu un profund impact, relateaza Agerpres.

“Aceasta perioada a anului, cu dualitatea sa, transforma sezonul de iarna si sarbatorile intr-un interval temporal unic, care merita atentie din perspectiva psihologica. Accentul pus pe intalnirile familiale si sociale in timpul sarbatorilor poate, paradoxal, accentua sentimentele de singuratate si izolare pentru multe persoane. Aceasta este o realitate resimtita in mod particular de varstnici, persoanele singure sau cei care se afla departe de familie”, a explicat, pentru AGERPRES, dr. Bianca Augusta Oroian, medic specialist psihiatru in cadrul Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iasi, potrivit sursei citate.

Aceasta a afirmat, totodata, ca persoanele care nu au parteneri sau un cerc social extins pot simti o presiune si mai mare de izolare intr-o perioada in care societatea celebreaza conexiunile si relatiile.

“Pentru cei care traiesc departe de familie, din motive legate de munca, educatie sau alte circumstante, sarbatorile pot acutiza distanta si separarea, accentuand sentimentele de singuratate. Multe persoane se confrunta cu realitatea solitudinii in aceasta perioada, care poate fi in contradictie cu mesajele omniprezente de fericire si comunitate. In acest context, incurajam participarea la evenimente comunitare sau activitati de grup, care pot fi benefice in reducerea sentimentelor de izolare. Totodata, activitatile de voluntariat pot fi o modalitate eficienta de a combate singuratatea, oferind un sentiment de scop si conectare cu altii”, mai afirma medicul.

Totodata, perioada sfarsitului de an poate fi extrem de stresanta si plina de anxietati din cauza presiunilor legate de pregatirile pentru sarbatori, tensiunilor financiare si adunarilor sociale.

‘Aceasta perioada, desi ar trebui sa fie una de bucurie si relaxare, adesea se transforma intr-o sursa de stres si anxietate. Asteptarile ridicate legate de cadouri perfecte, mese festive ideale si decorarea casei pot crea o presiune enorma”, precizeaza psihiatrul iesean.

De altfel, inclusiv pregatirile pentru sarbatori, gatitul, curatenia si organizarea evenimentelor, pot fi uneori coplesitoare. Presiunea de a cumpara cadouri pentru familie si prieteni poate duce la dificultati financiare, mai ales in conditiile economice actuale.

Conform Institutului American de Stres, stresul sarbatorilor afecteaza in mod deosebit femeile, care adesea sunt responsabile cu gestionarea planificarii si pregatirilor pentru aceasta perioada.

“Este important sa ne amintim ca sarbatorile nu trebuie sa fie perfecte. Setarea unor asteptari realiste poate diminua presiunea simtita. Este esential sa nu uitam de nevoile noastre personale, sa gasim timp pentru relaxare si pentru activitati care ne aduc bucurie. Este necesar sa stim ca este acceptabil sa spunem ‘nu’ unor evenimente sociale, atunci cand simtim ca bateria noastra sociala sau emotionala este aproape consumata. De asemenea, impartasirea sentimentelor si preocuparilor noastre cu prietenii de incredere, familia sau un consilier profesional ne poate oferi alinare si perspective noi’, a mai explica medicul psihiatru, conform sursei citate.

Totodata, presiunea societatii si asteptarile nerealiste ne pot influenta in perioada sarbatorilor de iarna.

“Societatea, adesea, descrie un tablou idealizat al sezonului sarbatorilor – unul plin de adunari perfecte, cadouri si beatitudine. Aceasta reprezentare poate crea asteptari nerealiste, mai ales pentru cei care simt ca experientele lor nu corespund acestor idealuri. Exista numeroase postari in social media cu vacante perfecte, locuri parca desprinse din povesti, experiente inedite, lucruri care pot amplifica sentimentele de inferioritate sau devalorizare ale unor oameni care simt ca viata lor poate nu va arata niciodata in acel fel. Dar multi indivizi se confrunta cu presiuni financiare, singuratate sau conflicte familiale, care contrasteaza puternic cu portretizarea acestui sezon de catre societate. Aceasta discrepanta poate duce la sentimente de inadecvare, stres suplimentar si izolare”, arata dr. Oroian.

Dincolo de toate acestea, pentru fiecare dintre noi sfarsitul de an este un moment al bilanturilor.

“Finalul de an aduce cu sine un bilant, ne gandim la ce am realizat, cate obiective am bifat din cate ne-am propus, dar de multe ori ne fixam mai degraba pe ce nu am dus la bun sfarsit sau la planurile care nu s-au concretizat. Acest lucru poate amplifica sentimentul de inferioritate, ne poate afecta stima de sine si ne poate dezechilibra. Desi la final de an unii dintre noi gandim pragmatic, preocupandu-ne de aspectele practice ale anului trecut, poate nevoile noastre ar fi altele: un moment petrecut doar cu noi, cu gandurile si emotiile noastre, departe de vacarm, de agitatie si aglomeratie. Un moment in care sa evaluam anul care a trecut, sa multumim pentru lucrurile bune care s-au intamplat sau pentru lectiile pe care le-am invatat din evenimentele mai putin placute”, conchide Augusta Bianca Oroian, medic specialist psihiatru, potrivit Agerpres.

Etichete: sarbatorile de iarna, bilant finalul de an, stres sarbatori de iarna, medic psihiatru

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: