Lansarea Programului de Autodiagnostic al Hipertensiunii Arteriale

01/02/2016

Lansarea Programului de Autodiagnostic al Hipertensiunii Arteriale

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/lansarea-programului-de-autodiagnostic-al-hipertensiunii-arteriale/

Hipertensiune arteriala

Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de deces a populatiei Romania. Anual, 60% din decese sunt datorate acestor boli.

Prin comparatie, media ratelor de mortalitate cardiovasculara in tarile apartinand Comunitatii Europene este de 48%. Drept urmare, Romania este, alaturi de Bulgaria, tara cu cea mai redusa speranta de viata din Comunitatea Europeana.

In acest context Societatea Romana de Cardiologie (SRC) si-a stabilt pentru intervalul 2015-2017 o strategie de tip « Cardiologie aplicata » al carei scop este reducerea incidentei bolilor cardiovasculare in Romania cu 20% in intervalul dintre anii 2020-2025. Acest efort se desfasoara pe patru directii corespunzatoare celor patru factori de risc ai bolilor cardiovasculare : 1. Hipertensiunea arteriala ; 2. Tabagismul ; 3. Sedentarismul ; 4. Nivelele crescute ale colesterolului.

Hipertensiunea arteriala reprezinta o problema majora de sanatate, prevalenta acesteia fiind de 35-40% in Romania. Ecoluand silentios, aceasta boala este mult subdiagnosticata.Multi pacienti, mai ales tineri, NU stiu ca au hipertensiune motiv pentru care ajung la medic in stadii avansate ale bolii. Pe de alta parte, pacientii cunoscuti ca hipertensivi NU stiu daca tensiunea lor este sau nu controlata de tratamentul pe care il urmeaza. Aceste situatii sunt aparent paradoxale deoarece masurarea tensiunii arteriale este extrem de simpla, ea la indemana oricarei persoane cu un istructaj minim. De cele mai multe ori insa publicul larg se bazeaza pe masuratori efectuate de catre personalul medical. Aceasta modalitate este insa ineficienta, dat fiind, pe de o parte, accesibiltatea limitata la personalul medical care, oricat de numeros ar fi, nu va reusi niciodata sa evalueze corect tensiunea arteriala la intreaga populatie a tarii si, pe de alta parte, prin lipsa efectiva a timpului necesar masurarii corecte a tensiunii arteriale in cabinetele medicale.

In fata acestei realitati SRC a creat un Program de Auto-diagnostic al Hipertensiunii arteriale, program la lansarea caruia va invitam sa participati. Acest program se bazeaza pe o platforma online originala (www.tensiuneamea.ro) realizata de medici cardiologi experimentati, in cadrul Grupului de Lucru de Hipertensiune arteriala. Aplicatia permite oricarui utilizator care poseda un tensiometru electronic sa isi verifice singur si in mod corect valorile tensionale, in conformitate cu ultimele recomardari ale Ghidurilor de practica medicala referitoare la hipertensiunea arteriala. Utilizatorul este indrumat indeaproape atat prin indicatii scrise cat si prin intermediul unei inregistrari video in se explica: 1.importanta auto-monitorizarii periodice a tensiunii arteriale; 2. importanta achizitionarii unui tensiometru validat clinic (se ofera si link-ul catre lista acestora); 3. tehica masurarii corecte a tensiunii arteriale. Valorile inregistrarilor pot fi introduse in tabele preformate. Prelucrarea statistica este efectuata automat si, in urma analizei lor, aplicatia ofera indicatii preformate asupra atitudinii care trebuie urmata in continuare.

Aplicatia, oferita gratuit, este extrem de prietenoasa, putand fi accesata inclusiv de pe telefoanele mobile, indiferent de sistemul lor de operare. Varianta mobila (Tensiunea Mea) poate fi descarcata in cateva secunde de pe Google Play, Magazin Play sau App Store.

Avem ferma convingere ca printr-o buna mediatizare aceasta platforma va avea, in viitorul imediat, o contributie majora in efortul de controlare a hipertensiunii arteriale in Romania. Pe de o parte ea va contribui constientizarea publicului larg asupra usurintei cu care isi poate autoevalua la domiciliu tensiunea arteriala. Astfel, orice persoana care, prin autoevaluare este suspectata ca hipertensiva este indrumata imediat spre medicul specialist. Pe de alta parte fiecare pacient hipertensiv va putea sa stie daca tensiunea sa este bine contrlata prin tratament sau daca trebuie sa se adreseze medicului pentru reajustarea medicatiei.

Alaturi de celelate programe ale Societatii de Cardiologie (implicarea in legislatia antifumat pasiv, combaterea sedentarismului prin Athletic CardioClub, platforma online cu brosuri educative) Programul de Autodiagnostic a Hipertensiunii Arteriale va contribui si el la reducerea impactului bolilor cardiovasculare in Romania in conformitate cu obiectivul major enuntat la debutul acestui comunicat.

Dr. Gabriel Tatu-Chitoiu
Presedinte, Societatea Romana de Cardiologie

Prof. Dr. Daniela Bartos,
Presedinte, Grupul de Lucru pentru Hipertensiunea Arteriala

Dr. Elisabeta Badila
Secretar, Grupul de Lucru pentru Hipertensiunea Arteriala

Dr. Emma Weiss,
Coordonator, aplicatia de Autodiagnostic a Hipertensiunii Arteriale

Andrei Liviu Mihai,
Autor IT aplicatia de Autodiagnostic a Hipertensiunii Arteriale

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri:

Medicii de familie din Tulcea au vaccinat antigripal peste 17.000 de persoane din grupele de risc

Propunere de elaborare a unui protocol terapeutic privind infectiile cailor respiratorii

Pregatirea in Rezidentiat se va putea desfasura si in unitatile sanitare private

Costache: Exista toata deschiderea si procuparea de a dezvolta medicina de familie

Pacientii romani aleg tot mai des serviciile medicale private | Care sunt motivele?