Dr. Catalina Poiana: Controlul osteoporozei trebuie sa fie o prioritate

21/10/2021
Dr. Catalina Poiana: Controlul osteoporozei trebuie sa fie o prioritate

Dr. Catalina Poiana: Controlul osteoporozei trebuie sa fie o prioritate

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/dr-catalina-poiana-controlul-osteoporozei-trebuie-sa-fie-o-prioritate/

Osteoporoza este o problema de sanatate publica, iar specialistii estimeaza ca, in Romania, peste 1 milion de persoane sufera de aceasta afectiune, care in multe cazuri nu prezinta simptome pana cand se produce prima fractura.

Cele mai frecvente fracturi asociate cu osteoporoza apar la nivelul coloanei vertebrale, soldului si incheieturii mainii. Trebuie mentionat ca osteoporoza apare mai frecvent la femei, dar poate fi prezenta si la barbati.

Ce este osteoporoza?

Cea mai frecventa boala metabolica osoasa, osteoporoza, dupa cum ii sugereaza si numele, este o afectiune in care rezistenta osului este scazuta si scheletul are un risc crescut de fractura de fragilitate.

Fractura de fragilitate este fractura care apare in lipsa unui traumatism sau in conditiile unui traumatism minor, de exemplu caderea de la propria inaltime.

Daca osteoporoza nu este complicata, adica nu au aparut fracturi de fragilitate, pacientul poate sa nu simta nimic, dar scheletul sau nu mai are rezistenta normala si la o cadere se poate fractura cu usurinta.

Daca pacientul a avut deja fracturi din cauza osteoporozei, poate acuza dureri permanente sau chiar modificari ale scheletului cu imposibilitatea de a efectua anumite miscari, cu afectarea deplasarii sau functionarii normale a anumitor organe sau sisteme.

Femeile dupa instalarea menopauzei, barbatii dupa 50 de ani, persoanele care au boli ce pot afecta oasele indiferent de varsta (precum hipertiroidism, boala Cushing, hipogonadism adica lipsa hormonilor sexuali, alte boli metabolice osoase, hiperparatiroidism primar, deficit de vitamina D, poliartrita reumatoida, diabet zaharat, s.a.), dar si persoanele care urmeaza tratamente cunoscute pentru efectul lor asupra oaselor, cum ar fi cortizonul in orice forma, sunt mai predispuse la a dezvolta osteoporoza.

In ceea ce priveste diagnosticarea acestei afectiuni, standardul este reprezentat de masurarea densitatii minerale osoase printr-o metoda numita DXA (absorbtiometrie duala cu raze X) la nivelul coloanei lombare, soldului si uneori al antebratului.

Pentru a stabili corect tratamentul, pe langa aceasta masuratoare, mai sunt luati in calcul si factori ca varsta, istoricul medical, istoricul familial, boli sau tratamente actuale sau anterioare, precum si o serie de investigatii speciale, in cazul osteoporozelor secundare.

Cifrele arata ca in intreaga lume, una din trei femei si unul din cinci barbati cu varsta de peste 50 de ani sunt expusi riscului unei fracturi osteoporotice, iar probabilitatea aparitiei lor, in special la nivelul coloanei vertebrale si soldului, creste odata cu varsta atat la femei, cat si la barbati.

Osteoporoza este o afectiune care poate avea urmari grave, daca nu este depistata si tratata la timp. In acest sens, fac un apel catre intreaga populatie cu factori de risc sa se prezinte la medic pentru investigatiile specifice. Numai astfel osteoporoza poate fi depistata precoce si tinuta sub control, astfel incat sa aiba un impact cat mai mic asupra vietii dumneavoastra. (…) Controlul osteoporozei, la nivel national, trebuie sa fie o prioritate. Reducerea numarului de fracturi ce au la baza fragilitatea osoasa inseamna reduceri importante de cheltuieli pentru sistemul de sanatate si nu numai”, a declarat prof. dr. Catalina Poiana, presedintele Societatii Romane de Endocrinologie si al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, potrivit unui comunicat de presa.

Fracturile provocate de osteoporoza au un impact devastator pentru milioane de persoane la nivel mondial si rezulta in costuri socio-economice enorme. In pofida progreselor clare in medicina pentru reducerea numarului de fracturi de fragilitate, un numar insuficient de femei si barbati primesc tratamentul adecvat. In 2010, numai in Europa, aproximativ 12,3 milioane de persoane considerate ca avand risc crescut de fracturi osteoporotice nu au primit tratament.

Din aceste motive, osteoporoza, din punctul de vedere al Societatii Romane de Endocrinologie, are impact atat la nivel de individ, cat si la nivelul societatii si economiei nationale si trebuie considerata o prioritate de sanatate publica.

5 pasi catre oase sanatoase

1. Faceti sport in mod regulat, in special exercitii pentru intarirea musculaturii si imbunatatirea echilibrului.

2. Asigurati-va ca aveti o dieta bogata in nutrienti importanti pentru sistemul osos, precum calciul, vitamina D si proteinele.

3. Un stil de viata sanatos, in care sa va mentineti o greutate corporala normala, sa evitati fumatul sau consumul de cafea si alcool in exces.

4. Verificati cu medicul dumneavoastra curant sau cu medicul de familie daca aveti  factori de risc pentru fractura osteoporotica. Acest punct este cu atat mai important  daca ati suferit fracturi de fragilitate, daca suferiti de boli sau daca urmati tratamente care pot afecta sistemul osos.

5. Prezentati-va la medicul specialist pentru investigatii si urmati tratamentul care v-a fost prescris, pentru a reduce, pe cat posibil, riscul de fracturi de fragilitate.

Etichete: osteoporoza, fracturi asociate cu osteoporoza, dr catalina poiana

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: