Director OMS : Le solicit tuturor tarilor in care sunt prezente endemii sa ia urgent masuri pentru oprirea transmiterii rujeolei

04/04/2017

Director OMS : Le solicit tuturor tarilor in care sunt prezente endemii sa ia urgent masuri pentru oprirea transmiterii rujeolei

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/director-oms-solicit-tuturor-tarilor-in-care-sunt-prezente-endemii-sa-ia-urgent-masuri-pentru-oprirea-transmiterii-rujeolei/

Organizatia Mondiala a Sanatatii, prin dr. Zsuzsanna Jakab, directorul OMS pentru Europa, solicita Italiei si Romaniei sa ia masuri de urgenta pentru a stopa cresterea numarului de imbolnaviri de rujeola.

In perioada august — ianuarie au fost diagnosticate 1.532 de cazuri de rujeola in Romania, comparativ cu doar 463 in cele sase luni anterioare, conform OMS. In Italia numarul cazurilor s-a triplat in lunile decembrie si ianuarie.

“Le solicit tuturor tarilor in care sunt prezente endemii sa ia urgent masuri pentru oprirea transmiterii rujeolei pe teritoriul lor si tuturor tarilor care au reusit deja acest lucru sa ramana in garda si sa mentina un nivel ridicat al imunizarii (…) Impreuna trebuie sa ne asiguram ca progresul facut cu greu in directia eliminarii regionale (a rujeolei) nu este pierdut”, a declarat dr. Zsuzsanna Jakab, conform unui articol publicat de euronews.com.

“Daca ne gandim la progresul constant catre eliminare (-a acestei boli) inregistrat in ultimii doi ani, cresterea numarului de imbolnaviri de rujeola in Europa este cu atat mai ingrijoratoare”, a mai sustinut ea adaugand ca gradul exceptional de mobilitate din prezent face ca nicio persoana si nicio tara sa nu se poata considera ferite de virusul rujeolei.

Noi “focare vor aparea in continuare in Europa si in alte parti ale lumii, pana cand fiecare tara va ajunge la nivelul de imunizare necesar pentru protejarea intregii populatii”, a mai precizat reprezentanta OMS, citata si de Agerpres.

Atat Italia cat si Romania au rate de imunizare mai mici de 95%, nivel pe care OMS il considera necesar pentru a preveni aparitia unor noi focare epidemice.

In Romania, numarul total de imbolnaviri confirmate pana la data de 31 martie este de 4.025 si 18 decese inregistrate.

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: