Cauta

Ce prevede programul lui Siegfried Muresan pentru Sanatate | Banii urmeaza pacientul

Banii urmeaza pacientul, finantarea urmeaza performanta, iar decizia urmeaza nevoia reala de sanatate. Acestea sunt principiile programului de guvernare in domeniul sanatatii, depus la Parlament de Siegfried Muresan. Potrivit programului, tarifele trebuie sa reflecte costul real si complexitatea cazurilor si sa includa sumele platite separat pentru influente salariale.

CNAS, cumparator strategic de servicii medicale

“CNAS evolueaza de la platitor si administrator de contracte la cumparator strategic de servicii medicale, medicamente si dispozitive, in numele pacientilor. Contractarea se face pe baza nevoilor reale de sanatate, a activitatii, accesibilitatii, calitatii si rezultatelor, dupa o metodologie transparenta. Casele de asigurari isi consolideaza capacitatea de analiza, contractare, audit clinic si control, inclusiv la nivel regional. FNUASS ramane fundamentul solidar al finantarii sanatatii si garantul accesului la pachetul de baza”, se arata in document, potrivit Agerpres.

Totodata, prevede programul, asigurarile suplimentare si complementare, voluntare si optionale, acopera doar servicii si optiuni din afara pachetului de baza, fara diminuarea drepturilor asiguratilor si fara transferul obligatiilor sistemului public.

Schimbari in politica medicamentului

In ceea ce priveste politica medicamentului, aceasta va trece de la administrarea preturilor si a listelor la achizitie strategica si competitie, vor fi folosite mai mult medicamentele generice si biosimilare si se vor respecta ghidurile de tratament, iar achizitiile centralizate se vor folosi acolo unde produc economii.

“CNAS va primi instrumente legale si institutionale pentru negocierea reala a preturilor si conditiilor de rambursare, prin mecanisme de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, acorduri bazate pe rezultate si cuantificarea beneficiului terapeutic”, scrie in in program.

Paturile cu grad redus de ocupare vor fi reconvertite

Referitor la capacitatea spitaliceasca, aceasta se va adapta nevoilor reale, iar paturile cu grad redus de ocupare se vor ‘reconverti’ pe baza unei analize publice, in ambulatoriu, spitalizare de zi, recuperare, ingrijire pentru pacienti cronici si paliatie.
“Ingrijirile paliative devin prioritate nationala, cu cel putin 2.000 de paturi suplimentare pana in 2028, prin contractare suplimentara de catre casele de asigurari si prin reconversia paturilor slab utilizate. In paralel se dezvolta serviciile in ambulatoriu si la domiciliu si terapia durerii pentru pacientii cu boli progresive sau incurabil”, se afirma in document.

Schimbari in managementul spitalelor publice

De asemenea, managementul spitalelor publice va fi consolidat, prin mai multa autonomie si instrumente reale de organizare pentru manageri si sefii de sectie, obiective asumate la nivelul spitalului si al sectiilor si un cadru de lucru care sprijina si recunoaste munca efectiv depusa, nu doar prezenta la munca.

Totodata, va fi construit un ecosistem digital integrat si interoperabil, cu punct unic digital de acces pentru pacient si registre nationale de boli, care sa reduca raportarile redundante si sa ofere institutiilor din sanatate instrumente moderne de analiza, planificare si control.

Medicina de familie, pilon al preventiei

“Medicina de familie devine pilonul preventiei si al ingrijirii continue, cu rol consolidat in depistarea precoce si in managementul bolilor cronice. Ponderea medicinei primare si a preventiei in finantarea CNAS creste, cu tinte anuale masurabile” mai sustine sursa citata.

O prioritate va fi preventia care va deveni prima linie a sistemului de sanatate, incepand inainte de nastere. Astfel, vor fi consolidate interventiile pentru sanatatea materna, accesul gravidelor la consultatii si investigatii, identificarea sarcinilor cu risc si screeningul neonatal.

Vaccinarea va fi promovata activ 

“Educatia pentru sanatate va fi dezvoltata sistematic, incepand din scoala. Vaccinarea va fi promovata activ si extinsa prin largirea listei vaccinurilor compensate si gratuite, actualizarea schemelor pentru copii si adulti si dezvoltarea programelor pentru grupurile cu risc. Pentru vaccinurile cu impact major asupra sanatatii publice, accesul va putea fi extins si la persoanele neasigurate’, se arata in program.

De asemenea, retelele de centre pentru accident vascular cerebral si infarct miocardic acut, inclusiv tratamentul interventional, se extind treptat pana la acoperirea tuturor regiunilor, cu timpi de acces la tratament publicati anual.

Trasee medicale integrate pentru pacientii oncologici si cei cu boli rare

“Pacientii oncologici si cei cu boli rare vor beneficia de trasee medicale integrate si predictibile, de la suspiciune si diagnostic precoce pana la tratament si monitorizare. Vor fi extinse diagnosticul molecular si testarea genetica, accesul la PET-CT, radioterapie, terapii tintite, terapii inovatoare si terapii cu radionuclizi, precum si dezvoltarea centrelor de asistenta oncologica integrata si a centrelor dedicate bolilor rare. Finantarea va urmari pacientul pe intregul traseu medical’, prevede documentul.

Consortiile spitalicesti si organizarea activitatii personalului medical

In ceea ce priveste consortiile spitalicesti acestea vor permite utilizarea in comun a resurselor umane, infrastructurii si capacitatilor medicale, precum si realizarea de achizitii comune, iar activitatea profesionistilor din sanatate va fi organizata intr-un cadru coerent, predictibil si flexibil, cu delimitarea clara a programului din sistemul public si a activitatilor suplimentare desfasurate in afara acestuia.

“Vor fi reglementate echitabil garzile si activitatile medicale suplimentare, in sistemul public sau privat, cu respectarea timpului de odihna, a normelor de siguranta si a regulilor privind incompatibilitatile si conflictele de interese. Registrul national al profesionistilor din sanatate va deveni instrumentul de baza pentru planificarea strategica a resursei umane, pe specialitati si teritorii. Pe baza acestuia vor fi dezvoltate politici de formare, atragere si retentie, cu prioritate pentru specialitatile deficitare si zonele insuficient deservite, precum si mecanisme care sa faciliteze mobilitatea profesionala si utilizarea eficienta a competentelor existente”, se mai precizeaza in document.

Sanatatea mintala devine o componenta prioritara

Potrivit aceleiasi surse, sanatate mintala devine o componenta prioritara a preventiei si ingrijirii integrate, prin extinderea educatiei pentru sanatate mintala, a diagnosticului precoce, a tratamentului si a serviciilor psihologice.

Etichete: program de guvernare, siegfried muresan, sanatate, reforma sanatatii

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: