Campanie pentru promovarea sanatatii reproducerii

04/07/2024
Campanie pentru promovarea sanatatii reproducerii

Campanie pentru promovarea sanatatii reproducerii

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/campanie-pentru-promovarea-sanatatii-reproducerii/

Ministerul Sanatatii, cu sprijinul Institutului National de Sanatate Publica si al directiilor de sanatate publica, desfasoara pe parcursul lunii iulie campania “Informeaza-te! Implica-te! Alege solutia potrivita pentru tine!” dedicata promovarii sanatatii reproducerii.

Campania urmareste:

• imputernicirea incurajarea tinerilor de a lua decizii informate in ceea ce priveste propria sanatate reproductiva (educarea privind comportamentele individuale de prevenire a infectiilor cu transmitere sexuala – ITS, prevenirea sarcinii nedorite si utilizarea contraceptiei);
• informarea si constientizarea femeilor insarcinate si a celor care doresc sa devina mame cu privire la diferitele aspecte ale sanatatii sexuale (sanatatii reproducerii), inclusiv asupra importantei consultului medical/ginecologic.

Potrivit unui comunicat de presa, sunt de actualitate doua problematici din sfera sanatatii reproducerii: sarcinile la adolescente si tendinta crescatoare a cazurilor noi cu infectii transmisibile sexual.
“Sarcinile in randul adolescentelor au consecinte majore asupra sanatatii acestora mamelor adolescente si a copiilor lor acestora. Mamele adolescente cu varsta cuprinsa intre 10 si 19 ani se confrunta cu riscuri mai mari de eclampsie, endometrita puerperala (inflamatie a endometrului – mucoasa interioara a uterului) si infectii sistemice in comparatie cu femeile cu varsta mai mare. Complicatiile legate de sarcina si de nastere sunt principala cauza de deces in randul fetelor cu varsta cuprinsa intre 10 si 19 ani la nivel global.”, transmite INSP.

Nasterea la o varsta frageda, pe langa posibilele complicatii pe timpul sarcinii, implica probleme majore pentru mama cauzate de dezvoltarea incompleta a aparatului reproducator. In plus, fenomenul are consecinte sociale precum abandonul scolar si imposibilitatea financiara de a ingriji nou nascutul.

“Pe de alta parte, peste 1 milion de infectii cu transmitere sexuala (ITS) sunt dobandite in fiecare zi in intreaga lume, dintre care majoritatea sunt asimptomatice initial. Se estimeaza ca peste 500 de milioane de persoane cu varsta cuprinsa intre 15 si 49 de ani au o infectie genitala cu virusul herpes simplex. Utilizarea metodelor contraceptive (prezervativ, diafragma) reprezinta o alegere esentiala pentru prevenirea acestor infectii.”, mai transmite sursa citata.

Inainte de debutul vietii sexuale, adolescentii pot sa se adreseze :

• unui medic din cabinetul de planificare familialǎ;
• medicului specialist obstetricǎ-ginecologie;
• medicului de familie;
• asistentului medical;
• asistentului medical scolar;
• asistentului medical comunitar;
• mediatorului sanitar.

La cabinetul de planificarea familiala, adolescentii pot sa beneficieze de:

• acces chiar si fǎrǎ trimitere de la medicul de familie;
• informatii si fǎrǎ a fi insotiti de pǎrinti, chiar dacǎ sunteti minor;
• consiliere gratuitǎ pentru alegerea unei metode contraceptive adecvate;
• recomandǎri pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexualǎ.

“Problematica sarcinilor nedorite si a infectiilor cu transmitere sexuala in randul adolescentilor este responsabilitatea intregii societati care trebuie sa aiba o atitudine proactiva pentru incurajarea tinerilor de a utiliza surse de informatii de incredere, de a discuta despre sanatatea reproductiva cu un cadru medical, cat si mobilizarea si implicarea familiilor si comunitatilor pentru sustinerea tinerilor in adoptarea unui comportament reproductiv responsabil.”, se mai precizeaza in comunicatul INSP.

Etichete: sanatatea reproducerii, prevenirea infectii cu transmitere sexuala, prevenirea sarcinilor, INSP

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: