Sindicalistii din sanatate: Asistam in Romania la o criza cronica in ceea ce priveste accesul populatiei la medicamente si vaccinuri

14/02/2017

Sindicalistii din sanatate: Asistam in Romania la o criza cronica in ceea ce priveste accesul populatiei la medicamente si vaccinuri

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/asistam-in-romania-la-o-criza-cronica-in-ceea-ce-priveste-accesul-populatiei-la-medicamente-si-vaccinuri/

pastile-termometru-min

Politica de pret a medicamentelor trebuie stabilita abia dupa ce vor exista discutii aprofundate cu toate partile implicate, respectiv pacienti, prin asociatii de pacienti, medici, prin formatiunile profesionale reprezentative, si producatori si distribuitori.

Asta afirma reprezentantii Federatiei Sindicale Hipocrat si ai Aliantei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical intr-un comunicat de presa.

“Federatia Sindicala Hipocrat si Alianta Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical solicita ministrului Sanatatii, dl. Florian Bodog, sa decida cu celeritate care sunt cele mai potrivite masuri pentru ca pacientii sa nu aiba de suferit. Asteptam ca o astfel de decizie, de reducere a pretului medicamentelor, sa fie luata abia dupa ce vor exista discutii aprofundate cu toate partile implicate — pacienti, prin asociatii de pacienti, medici, prin formatiunile profesionale reprezentative si producatori, distribuitori. Fara un impact analizat riguros, riscam sa punem in pericol sanatatea oamenilor, ceea ce nu cred ca isi doreste cineva. Inainte de a stabili un pret mai mic, trebuie sa vedem daca vom mai avea ce sa cumparam cu banii respectivi. Exista voci care atrag atentia cu privire la riscul disparitiei medicamentelor de pe piata si o accentuare a fenomenului de export paralel. Cat sunt ele de justificate si cum pot fi prevenite astfel de situatii, acestea sunt raspunsurile pe care le asteptam de la Ministerul Sanatatii”, sustine presedintele Federatiei Sindicale Hipocrat din Romania, Ion Cotojman, potrivit Agerpres.

De asemenea, presedintele Aliantei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Bogdan Tanase, considera ca Romania trece printr-o criza cronica in ceea ce priveste accesul populatiei la medicamente si vaccinuri, iar cauzele sunt multiple.

“Asistam in Romania la o criza cronica in ceea ce priveste accesul populatiei la medicamente si vaccinuri, situatie semnalata atat de organizatia noastra, cat si de multe alte organizatii. Cauzele sunt multiple, dar politica preturilor medicamentelor este una dintre ele. Desi ca lozinca suna foarte bine, politica ‘medicamente ieftine pentru romani’ si-a dovedit in decursul anilor falimentul, ea fiind in aplicare de cel putin doi ani, iar efectele directe si imediate nefiind altele decat dezvoltarea exportului paralel si inrautatirea crizei medicamentelor. Consideram ca masuri cum ar fi negocierea reala a pretului, cuplata cu acte normative clare care sa limiteze exportul paralel, ar fi singurele care pot ameliora aceasta criza”, sustine medicul Bogdan Tanase, conform sursei mentionate.

Potrivit Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 75 din februarie 2009, producatorii de medicamente sunt obligati sa actualizeze anual pretul produselor vandute in Romania, in functie de preturile din alte 12 state ale Uniunii Europene la care se raporteaza Romania (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Polonia, Germania, Italia etc).

Dupa o decizie similara luata in 2015, o recalculare ar putea plasa Romania sub minimul mentionat, fapt care, in lipsa unor politici coerente, ar putea atrage dupa sine disparitia unor medicamente, fie prin retragerea lor, fie prin export paralel.

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: