Cauta

Bolojan sustine ca absolventii de medicina ar trebui sa profeseze in Romania cativa ani

Ce solutii avem la penuria de medici si dezchilibrul dintre mediul urban si rural? Premierul Ilie Bolojan este de parare ca absolventii facultatilor de medicina ar trebui sa ramana sa profeseze in Romania pentru cel putin cativa ani.

Obligatie fata de tara dupa studii platite de stat

“In ce priveste problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici si asa mai departe, eu voi sustine ca, daca beneficiezi, in tara noastra, de o pregatire medicala pe toata durata parcursului – studii facute la buget, rezidentiat platit de statul roman – ai o obligatie fata de tara aceasta. Si cel putin cativa ani de zile – doi, trei, patru, cinci ani de zile – trebuie sa lucrezi undeva in Romania. Dar haideti sa punem asta in practica”, a afirmat prim-ministrul, la Adunarea Generala a Asociatiei Comunelor din Romania, potrivit Agerpres.

“Trebuie sa avem curajul sa luam niste decizii care uneori nu suna bine”

El a atras atentia asupra faptului ca exista 7.000 de absolventi ai facultatilor de medicina din Romania, dintre care doar 1.000 angajati in sectorul public. Pe de alta parte, exista multi medici romani care ajung sa lucreze in alte tari.

“Atunci cu siguranta nu vom avea 7.000 de absolventi ai facultatilor de medicina din Romania, vreo 4.000 la rezidentiat si, dupa nu stiu cati ani de zile, cam 1.000 de angajati in sectorul public. Si ceilalti, din pacate, sunt pierduti si suntem pe locurile unu, doi si trei, in multe tari europene, ca numar de medici. Dar pentru asta trebuie sa avem curajul sa luam niste decizii care uneori nu suna bine si, intr-adevar, sa distribuim o parte din medicii nostri acolo unde este nevoie, in ruralul mai indepartat, in urban mic si asa mai departe”, a mai precizat Ilie Bolojan.

Etichete: absolventi medicina romania, penurie medici, ilie bolojan

Cele mai noi stiri medicale: