Cauta

Sindicalistii din Sanatate: Noua lege a salarizarii afecteaza veniturile si drepturile salariatilor

Nemultumirile din sistemul sanitar ajung din nou in strada. Sindicalistii Sanitas anunta un nou protest in fata Guvernului si cer retragerea proiectului noii legi a salarizarii, despre care spun ca ar reduce veniturile si ar accentua inechitatile din sanatate si asistenta sociala.

Protest anuntat in fata Guvernului

Sindicalistii de la Sanitas vor protesta miercuri, timp de o ora, in fata Guvernului si ulterior se vor deplasa spre Piata Constitutiei, nemultumiti de proiectul noii legi a salarizarii, care, sustin ei, afecteaza veniturile si drepturile salariatilor din sanatate si asistenta sociala, potrivit presedintelui organizatiei sindicale, Leonard Barascu, confrom Agerpres.

Potrivit acestuia, la protest sunt asteptate sa participe peste 15.000 de persoane.

Principalele revendicari: salarii, angajari si eliminarea inechitatilor

Ei cer respectarea drepturilor salariale, deblocarea angajarilor, eliminarea inechitatilor, dialog social ‘real’ cu autoritatile.

Consiliul National al Sanitas a respins proiectul noii legi a salarizarii, lege pe care o considera inechitabila, incompleta si profund defavorabila angajatilor din sistemele publice de sanatate si asistenta sociala.

“In loc sa aduca majorari de venituri pentru angajatii din sanatate si asistenta sociala, acest proiect risca sa produca exact efectul opus: pentru mai mult de jumatate dintre salariati, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scadea. Reducerea sporurilor loveste direct in veniturile reale ale celor care lucreaza in conditii dificile, in ture, in regim de asigurare a continuitatii si sub presiune. Compensatiile propuse nu acopera pierderile si nu reechilibreaza impactul financiar. Nu putem accepta ca veniturile oamenilor sa fie prezentate artificial ca fiind protejate, in timp ce realitatea din statele de plata va demonstra contrariul”, au sustinut sindicalistii.

Lege inechitabila

In opinia acestora, legea este inechitabila, nu trateaza echilibrat categoriile profesionale si creeaza noi diferente si noi nedreptati in sistem.

“Mai mult, este o lege incompleta – exista categorii de salariati care pur si simplu au fost omise. Diferenta dintre ceea ce Sanitas a negociat luni de zile impreuna cu Ministerul Sanatatii si ceea ce este prezentat acum este majora si greu de explicat. (…) Avertizam Guvernul – indiferent daca este vorba de actuala echipa interimara sau de urmatoarea – ca nu este posibil sa ceara stabilitate, performanta si asumare din partea angajatilor din sanatate si asistenta sociala, in timp ce construieste un mecanism salarial care reduce veniturile si adanceste inechitatile”, spun ei.

Totodata, Sanitas solicita retragerea proiectului in forma actuala si reluarea imediata a negocierilor reale, pe baza angajamentelor asumate si a respectului fata de angajatii din sanatate si din asistenta sociala.

Etichete: sanitas, legea salarizarii, venituri angajati sanatate, protest sanatate 

Autor: Adriana Pavel

Cele mai noi stiri medicale: