Stiri medicale

Riscurile majore ale sedentarismului la varsta a treia

Data ultimei actualizari: 03/03/2014

miscare-batraniLipsa activitatii fizice la varsta a treia poate avea un impact major asupra sanatatii. In afara riscului obezitatii si al bolilor cardiovasculare, sedentarismul afecteaza autonomia persoanei care renunta, treptat, la toate activitatile fizice.

Sedentarismul – riscul major de a pierde autonomia

Chiar daca persoanele trecute de varsta de 60 ani reclama unele greutati in miscare si deplasare, medicii de familie trebuie sa le recomande sa nu renunte la activitatile minore.

Specialistii considera ca o persoana de varsta a treia care nu face deloc miscare isi va pierde autonomia si abilitatea de a face orice activitate.

“Ceea ce am observat este ca a fi sedentar este un factor de risc pentru incapacitatea de a face activitati minore cotidiene, precum a manca, a se imbraca sau a se da jos din pat”, explica pentru elmundo.es prof.dr. Dorothy D. Dunlop, Universitatea Northwestern din Chicago.

Conform aceluiasi specialist, mersul pe jos timp de aproximativ 2 ore si jumatate intr-un ritm mai alert poate sa previna aparitia problemelor grave de sanatate, precum cardiopatiile, diabetul sau ictus.

Ce activitati trebuie sa recomande medicul de familie pacientilor de varsta a treia

Prof.dr. Dorothy D. Dunlop ofera, pentru elmundo.es, cateva recomandari de miscare pentru pacientii trecuti de 60 de ani cu scopul direct de a preveni afectiunile.

Specialistul recomanda ca pacientii sa mearga pana la supermarket pe jos sau sa parcheze masina putin mai departe de intrarea in magazin, pentru a avea posibilitatea sa faca miscare.

Aceasta recomanda pacientilor sa urce scarile in bloc sau in alta cladire unde merg in loc sa ia liftul, pentru a face miscare.
In cazurile in care vorbesc la telefon, pacientii sunt sfatuiti sa se ridice de pe scaun sau din pat si sa se plimbe prin camera sau prin birou.

Autor: Anamaria Blanaru

Anamaria Blanaru Anamaria Blanaru si-a finalizat studiile doctorale in Germania in domeniul Filologie. A urmat cursuri de comunicare si creative thinking la Praga. A publicat studii in publicatii de specialitate nationale si internationale (Viena). Este specialist in web content, comunicare, corporate training si studii hispanice.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.