Problemele cu care se confrunta gravidele, in atentia specialistilor

Data ultimei actualizari: 30/09/2011

Specialisti din domeniul sanatatii mamei si copilului s-au intalnit pentru a discuta despre primul studiu pe Acompanierea Nasterii in Romania. Cercetarea a fost realizata pe un esantion de 490 de femei in 32 de spitale-maternitati. Numarul unitatilor medicale alese reprezinta 15% din maternitatile din tara. De asemenea, in cadrul studiului au mai fost efectuate focus grupuri cu medici de familie, neonatologi si obstetricieni, in total fiind implicate 140 de persoane.

“Obiectivul studiului este de a evalua procedurile de ingrijire pre-intra si postnatal. Prin studiu am vrut sa aflam care sunt opiniile beneficiarilor. Am ales aleatoriu opt judete in care au fost intervievate gravidele care au nascut in toate maternitatile din judet pe o perioada de patru zile”, a precizat medicul Diana Nistorescu, unul dintre Fondatorii Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) din Romania.

Cateva dintre rezultatele studiului

Potrivit cercetarii 57% dintre gravide au preferat un prim consult la obstetrician. De asemenea, din totalul celor care s-au indreptat spre obstetrician, 50% au mers in sistemul medical privat.

S-a constat totodata ca 5% dintre femei nu a facut nicio vizita la medic inainte de nastere. In ceea ce priveste analizele obligatorii, a fost depistat prin intermediul cercetarii faptul ca 34% dintre gravide au platit analiza de urina si 59% au platit ecografia.

“Peste tot in lume, modificarile din sistemele de ingrijire ale gravidei s-au facut la presiunea pacientilor”, a mai spus Diana Nistorescu.

Studiul, un semnal de alarma

Prin intermediul cercetarii efectuate de FONPC cu sprijinul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si a Copilului, UNICEF-ului si Ambasadei Frantei in Romania s-a dorit sa se traga un semnal de alarma.

“Este descurajant ca asteptarile femeilor pentru imbunatatirea serviciilor sunt scazute, iar vocea lor pentru ameliorarea ingrijirilor legate de sarcina si nastere este inca putin auzita in Romania. Speram sa tragem un semnal de alarma si sa mobilizam toti actorii implicati ca sa imbunatatim aspectele evidentiate de acest studiu in folosul parintilor si al profesionistilor”, a precizat Daniela Gheorghe, director executiv FONPC.

Cercetarea este considerata astfel un important punct de plecare. “Studiul scoate in evidenta problemele reale ale partii materno-infantile. Studiul are o pertinenta plecand de la realitatile nationale. De aici reiese ca cele mai multe dintre gravide au beneficiat de suportul specialistului, dar ne lipsesc din pacate o serie de materiale informative”, a afirmat conf.dr. Nicolae Suciu, manager la IOMC.

Autor: Oana Ciornia