Acces cursuri

Stiri medicale

Astmul si sarcina in practica medicului de familie

Data ultimei actualizari: 18/02/2013

La pacienta cu astm, chiar daca sarcina in sine nu este o boala, prezenta sarcinii ridica probleme de tratament medicului de familie din perspectiva sigurantei sarcinii. Astfel, in calitatea noastra de medic de familie ne vom pune cateva intrebari:

· cum estimam ca va fi evolutia bolii?

· ce tratament pentru astm putem recomanda in timpul sarcinii?

· care este ritmul de monitorizare la gravida cu astm?

S-a constatat ca la gravidele cu astm la aproximativ 1/3 din cazuri simptomele de astm se diminueaza, la 1/3 stationeaza si la 1/3 se agraveaza.

Este de mentionat ca un control riguros al simptomelor astmului este foarte important pentru mentinerea starii de sanatate a fatului, deoarece in cazul unui astm partial controlat sau necontrolat se produc tulburari de oxigenare fetala.

Astmul necontrolat in timpul sarcinii poate determina:

  • cresterea mortalitatii perinatale
  • cresterea riscului de nastere premature si greutate mica la nastere.

Prognosticul perinatal al copiilor nascuti de mame cu astm controlat este acelasi cu al celor nascuti din mame fara astm.

Tratamentul astmul in timpul sarcinii

Tratamentul recomandat in cazul pacientelor cu astm  este cel inhalator. Nu sunt dovezi ca ar fi vreo contraindicatie  de administrare pe cale inhalatorie. De electie sunt corticosteroizii inhalatori.

Nu se recomanda initierea unui tratament cu antileucotriene in timpul sarcinii, dar daca pacienta facea tratament cu antileucotriene cand a ramas insarcinata, se continua acest tratament.

 Monitorizarea pacientei cu astm in timpul sarcinii

Din punct de vedere al monitorizarii se recomanda o spirometrie initiala la inceputul sarcinii, urmand ca aceasta sa fie repetata lunar.

Monitorizarea PEF la domiciliu are indicatie majora in timpul sarcinii pentru detectarea precoce a modificarilor in evolutia astmului. Pacientele cu astm sever au un risc mai mare de deteriorare a bolii pe parcursul sarcinii, in special pe ultimul semestru.

Medicul de familie monitorizeaza lunar pacienta gravida. Este important sa instruim pacientele in urmatoarele privinte:

  • sa ia cu maxima rigurozitate medicatia de control prescrisa
  • la orice accentuare a simptomatologiei (masurate acasa cu PEF sau resimtite) sa se prezinte la medicul de familie in scurt timp pentru ca este important sa se intervina terapeutic rapid si eficient pentru a se  evita hipoxia fetala
  • sa poarte in permanenta asupra sa medicatie de urgent (beta 2 agonist de scurta durata)

Abordarea nasterii in cazul pacientelor cu astm

Medicul de familie va informa pacienta ca anestezia generala prezinta un risc de exacerbare a astmului, in acest context fiind recomandata mai degraba cea loco-regionala.

Nasterea naturala prezinta mai putine riscuri de exacerbare decat nasterea prin cezariana. Este important ca pacientul sa fie informat ca medicatia antiastmatica trebuie continuata si pe timpul alaptarii, aceasta neprezentand riscuri pentru copil.

Recomandari pentru pacienta cu astm:

  • pacienta va fi instruita sa alapteze
  • este important in continuare controlul astmului (medicatie si monitorizare) pentru a evita deteriorari ale functiei pulmonare care ar putea sa implice spitalizarea tinerei mame

Astmul este o boala complexa, iar comunicarea medicul de familie, pacient si medicul pneumolog este esentiala.

In special medicul de familie are un rol determinant in responsabilizarea pacientei si este ideal sa isi arate disponibilitatea de a raspunde intrebarilor legate de riscuri si de modul in care acestea pot fi evitate.

O abordare a acestei problematici este acoperita in cadrul cursurilor de Astm:  “Introducere in astm ” si “Astmul diagnostic pozitiv si diferential”, cursuri gratuite si creditate cu puncte EMC pentru medicii de familie, realizate de o echipa formata din medic pnelumolog – Dr. Dragos Bumbacea si medic de familie – Dr Daciana Toma.

In cursurile disponibile pe platforma FormareMedicala.ro sunt prezentate si alte forme particulare de astm precum si aspecte specifice practicii medicului de familie legate de astm, cum ar fi recomandari legate de identificarea si evitarea factorilor declansatori ai crizelor de astm, atitudinea in exacerbare, abordarea astmului coexistent cu diferite comorbiditati, interdictii alimentare, etc.

 

Articol realizat de Dr. Daciana Toma, in colaborare cu echipa de redactie FormareMedicala

 

Autor: Dr. Ioana Daciana Toma

Dr. Ioana Daciana Toma Medic primar medicina de familie in cadrul CMI este Instructor formator in domeniul metode de cercetare in medicina de familie, studiind in principal: Analiza literaturii medicale, tipurile de studii epidemiologice – etiologice, de diagnostic, terapeutice si de prognostic; metode de predare.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.