Stiri medicale

4 premiere la Conferinta Nationala de Medicina Familiei 2014

Data ultimei actualizari: 31/03/2014

Medicina de familie - prima linie in asistenta medicalaEditia jubiliara din acest an a Conferintei Nationale de Medicina Familiei 2014 a fost marcata de patru premiere care au adus medicilor de familie informatii de actualitate dar si instrumente de educatie in vaccinologie sau nutritie.

Programul national de imunizare ar trebui sa includa si alte boli prevenibile prin vaccinare

La Conferinta Nationala de Medicina Familiei din acest an au fost facute publice rezultatele Chestionarului de Vaccinare pe care medicii de familie au avut posibilitatea sa-l completeze pe platforma online www.formaremedicala.ro.

Din cei 887 de medici de familie care au raspuns la chestionar, 90% au considerat ca este necesara extinderea Programului National de Imunizare. Medicii sunt de parere ca alte boli prevenibile prin vaccinare ar trebui incluse in acest program, alaturi de anumite vaccinuri pana acum optionale.

Bolile pneumococice – cele mai importante boli care trebuie prevenite prin vaccinare

90% dintre medicii de familie au considerat ca bolile pneumococice sunt cele mai importante boli care ar trebui prevenite prin vaccinare.

Reintroducerea vaccinului HPV in schema nationala de vaccinare a fost considerata importanta de 62% dintre medicii care au raspuns la chestionar.

Un nou curs de nutritie pentru medici disponibil online

A doua premiera pentru medicii de familie care a marcat conferinta din acest an a fost Lansarea Cursului Nutritia la copilul intre 1 an si 5 ani, disponibil online pe platforma FormareMedicala.ro.

Cursul pune accentul pe relatia intre alimentatia de la varsta copilariei si bolile cu risc care pot aparea la varsta adulta. Bilantul energetic, relatia aport caloric-obezitate sunt doar cateva din informatiile pe care le pot accesa medicii de familie in acest curs.

Lansare brosura Recomandari pentru o alimentatie sanatoasa la copilul mic

Parte din campania initiata de SNMF pentru informarea si educarea medicilor de familie despre importanta nutritiei in primele 1000 de zile ale copilului, a fost lansarea brosurii “Recomandari pentru o alimentatie sanatoasa la copilul mic”.

Informatiile puse la dispozitia medicilor de familie aduc in atentie boli cu risc precum obezitate, boli cardiovasculare sau diabet cauzate de o alimentatie gresita la varsta copilariei.

Specialisti in medicina de familie premiati in cadrul conferintei

Editia jubiliara a conferintei a fost marcata si de premierea celor mai importante nume care au marcat medicina de familie de-a lungul timpului.

Au fost premiati astfel dr. Mircia Iorga, fondator AMFB, SNMF, dr. Adrian Restian, presedinte SAMF, autor de manuale pentru medicina de familie, , dr. Grigore Busoi, redactor-sef Revista Medicala Romana, dr. Florin Matrescu, medic internist, emigrat in Germania.

In curand, inregistrarea video a evenimentelor care au marcat Conferinta Nationala de Medicina Familiei, pe www.formaremedicala.ro.

Autor: Anamaria Blanaru

Anamaria Blanaru Anamaria Blanaru si-a finalizat studiile doctorale in Germania in domeniul Filologie. A urmat cursuri de comunicare si creative thinking la Praga. A publicat studii in publicatii de specialitate nationale si internationale (Viena). Este specialist in web content, comunicare, corporate training si studii hispanice.

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.