Ziua Mondiala a Inimii 2015

25/09/2015

Ziua Mondiala a Inimii 2015

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ziua-mondiala-a-inimii-2015/

Atheltic CardioClub – prima asociatie sportiva a medicilorCu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, Fundatia „Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afectiuni Cardiovasculare din Romania (FOBAC) desfasoara vineri si sambata (25-26 septembrie) o campanie de determinare gratuita a riscului cardio-vascular, la centrul comercial Sun Plaza din Bucuresti.

 Tema din acest an pentru Ziua Mondiala a Inimii este „Sa cream un mediu sanatos pentru inima”.

„Sanatatea este determinata in mare masura de stilul de viata, de ceea ce suntem dispusi sa facem, iar alegerile pe care le facem zilnic tin de nivelul de constientizare, de gradul de informare si educare, de intregul nostru sistem de convingeri si principii despre lume si viata”, spune dr. Cosmina Cioroboiu, manager al Fundatiei FOBAC.

„In acest an, Fundatia „Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afectiuni Cardiovasculare din Romania va contribui la atingerea obiectivelor Zilei Mondiale a Sanatatii, in tara noastra, printr-o serie de activitati care-si propun evaluarea riscului cardio-vascular si consilierea persoanelor care prezinta un risc crescut”, continua dr.Cosmina Cioroboiu.

Campania se va desfasura sub sloganul „Traim, muncim si ne distram. Cu si pentru o inima sanatoasa”, iar punctul central se va derula la Centrul Comercial Sun Plaza din Bucuresti (Calea Vacaresti, nr. 391, Bucuresti), unde echipa FOBAC va realiza gratuit evaluarea riscului cardio-vascular al celor interesati.

Screening-ul va cuprinde: calculul indicelui de masa corporala, determinarea glicemiei, determinarea valorii tensiunii arteriale, precum si aplicarea unui chestionar pentru factori de risc, evaluarea nivelului de stres si a tipului psiho-comportamental.

Brosurile „Invataturile Prof. dr. Ioan Pop de Popa pentru pacientii cu hipertensiune arteriala” si „Invataturile Prof. dr. Ioan Pop de Popa pentru pacientii cu hipercolesterolemie” vor fi distribuite catre pacientii diagnosticati cu respectivele probleme de sanatate.

Persoanele depistate cu probleme cardio-vasculare vor fi invitate la o sesiune de informare-educare organizata de FOBAC in cursul lunii octombrie. Pacientii vor invata notiunile fundamentale despre boala (factori de risc, mecanisme de declansare a bolii, simptome caracteristice, depistarea precoce a complicatiilor) si despre conduita care trebuie urmata sub tratament (modificarea stilului de viata – activitatea fizica, alimentatia, nivelul stresului).

 

Autor: FormareMedicala.ro

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: