Studiu: suplimentele prenatale de vitamina D nu influenteaza sanatatea bebelusilor

20/03/2013

Studiu: suplimentele prenatale de vitamina D nu influenteaza sanatatea bebelusilor

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/studiu-suplimentele-prenatale-de-vitamina-d-nu-influenteaza-sanatatea-bebelusilor/

poza femeie insarcinataRezultatele unui studiu recent, publicat in revista medicala Lancet, arata ca suplimentele de vitamina D luate in perioada sarcinii nu influenteaza sanatatea bebelusilor, in special sanatatea osoasa a acestora. Aceste rezultate contrazic binecunoscuta practica medicala care presupune prescrierea suplimentelor cu vitamina D in timpul sarcinii, astfel incat sa fie prevenite problemele osoase ale copiilor.

Studiul a fost realizat de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea din Bristol, condusa de prof. Debbie Lawlor, pe un grup de 3.960de femei britanice insarcinate. Nivelul de vitamina D a fost tinut sub observatie intreaga perioada de sarcina, in contextul in care in primul trimestru de sarcina avea cele mai mici valori. Acesta a crescut in urmatoarele luni de sarcina, iar in timpul verii a inregistrat o valoare mult mai ridicata.

In timpul studiului nu a putut fi stabilita o legatura intre nivelul de vitamina D din organismul femeilor aflate sub observatie si nivelul de mineralizare osoasa al copiilor nascuti, masurat la varsta de 9 ani si 11 luni.

Vitamina D are un aport semnificativ pentru mineralizarea oaselor, deoarece stimuleaza absorbtia de calciu la nivelul intestinului si fixarea acestuia in oase. In mod natural, vitamina D este sintetizata in organism in piele, ca raspuns la expunerea la razele soarelui, dar poate fi asimilata si sub forma de supliment alimentar. 

 

Sursa stire: Agerpres/AFP

Autor: Agerpress

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: