Studiu: Pacientii cu Covid-19 care dezvolta simptome neurologice prezinta un risc mai mare de deces

13/05/2021
Studiu: Pacientii cu Covid-19 care dezvolta simptome neurologice prezinta un risc mai mare de deces

Studiu: Pacientii cu Covid-19 care dezvolta simptome neurologice prezinta un risc mai mare de deces

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/studiu-pacientii-cu-covid-19-care-dezvolta-simptome-neurologice-prezinta-un-risc-mai-mare-de-deces/

Pacientii cu Covid-19 care dezvolta simptome neurologice prezinta un risc de sase ori mai mare de deces, potrivit unui studiu international publicat de revista medicala JAMA Network Open, relateaza EFE si Agerpres.

Rezultatele, inca provizorii, au fost obtinute pe baza a 3.744 de adulti spitalizati in 133 de centre de pe cele cinci continente.

Principala concluzie a studiului este ca 82% dintre pacientii spitalizati au dezvoltat simptome neurologice, care merg de la dureri de cap si pana la pierderea mirosului sau a gustului, ceea ce creste de sase ori riscul de deces.

“Prezenta oricarui simptom neurologic legat de COVID-19, de la ceva aparent inofensiv precum pierderea mirosului si pana la evenimente mai importante, precum accidentele cerebrovasculare, se asociaza cu un risc de sase ori mai mare de deces”, se arata intr-un comunicat, conform Agerpres.

De asemenea, pacientii cu boli neurologice preexistente, precum dementa sau migrene cronice, au un risc dublu de a dezvolta simptome neurologice asociate COVID-19.

“De la inceputul pandemiei a fost evident ca un mare numar de persoane cu o forma grava a bolii, care a necesitat spitalizarea, au dezvoltat si probleme neurologice”, noteaza in acest comunicat cercetatoarea Sherry Chou.

De altfel, studiul alerteaza cu privire la viitorul “incert” al pacientilor care au supravietuit bolii.
Potrivit lui Chou, chiar si daca “pandemia va fi complet eradicata, vorbim despre milioane de supravietuitori” cu potentiale probleme pe viitor.

Etichete: probleme neurologice pacienti covid, simptome neurologice covid, risc deces covid-19

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: