Scadere record a concediilor medicale fictive si economii substantiale la bugetul de sanatate

Autor: Adriana Pavel, Redactor sef 06/11/2025
Scadere record a concediilor medicale fictive si economii substantiale la bugetul de sanatate

Scadere record a concediilor medicale fictive si economii substantiale la bugetul de sanatate

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/scadere-record-a-concediilor-medicale-fictive-si-economii-substantiale-la-bugetul-de-sanatate/

Ministerul Sanatatii anunta o reducere semnificativa a numarului de concedii medicale acordate in perioada iulie–septembrie 2025, in urma masurilor adoptate in aceasta vara pentru combaterea concediilor fara fundament medical.

Potrivit ministrului Sanatatii, Alexandru Rogobete, in trimestrul al treilea al acestui an s-au eliberat cu peste 200.000 de concedii medicale mai putine comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce a generat economii de aproximativ 310 milioane de lei din bugetul destinat platii concediilor medicale.

“Am spus de multe ori ca nu este corect sa platim concedii medicale inventate si ca nu pot fi de acord sa luam de la pacienti pentru a plati vacantele unora. (…) Rezultatele masurilor adoptate in aceasta vara se vad deja: In perioada iulie–septembrie 2025, s-au acordat cu peste 200.000 de concedii medicale mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut. 310 milioane de lei economisiti din bugetul de concedii medicale, bani care raman acolo unde trebuie: pentru pacienti si pentru sistemul medical.”, a scris ministrul Sanatatii, pe Facebook.

Acesta a explicat ca masurile legislative adoptate in iulie, coroborate cu controalele efectuate in unitatile sanitare si cabinetele medicale unde se eliberau frecvent concedii medicale, au avut un efect direct asupra diminuarii fenomenului.

“Daca in perioada ianuarie–iunie 2025 se observa o scadere de doar 3% a numarului de concedii, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, incepand cu luna iulie, cand masurile au fost ferme si fara echivoc, lucrurile s-au schimbat rapid! Deci, SE POATE! Se observa o scadere constanta a concediilor fara fundament medical, dar si o reducere de aproape 28% pentru lunile iulie–septembrie 2025, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Este o confirmare a faptului ca fenomenul abuzurilor este in retragere. (…) Fenomenul incepe sa se tempereze, iar resursele financiare se intorc acolo unde este cu adevarat nevoie de ele.”, a mai precizat Alexandru Rogobete.

Demnitarul a adaugat ca verificarile si controalele vor continua, subliniind ca obiectivul principal ramane asigurarea responsabilitatii si corectitudinii in sistemul de sanatate.

“Multumesc Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru colaborarea excelenta in acest demers. Multumesc domnului Presedinte Horatiu Moldovan pentru comunicarea constanta si parteneriatul corect pe care il avem. Vom continua controalele si verificarile. Vom continua sa aparam un principiu simplu: responsabilitate si corectitudine in sistemul de sanatate.”, a mai adaugat ministrul Sanatatii.

Etichete: concedii medicale, concedii medicale fictive, controale concedii medicale, rogobete

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile