S-a inceput recoltarea de plasma de la pacientii vindecati de Covid-19

28/04/2020

S-a inceput recoltarea de plasma de la pacientii vindecati de Covid-19

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/s-a-inceput-recoltarea-de-plasma-de-la-pacientii-vindecati-de-covid-19/

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacientilor infectati cu noul coronavirus a demarat, anunta Ministerul Sanatatii.

“In acesta dimineata au avut loc primele 3 recoltari de plasma de la donatori vindecati de COVID-19, in cadrul Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti. Plasma va fi testata si dupa calificarea biologica va fi pusa la dispozitie spitalelor.”, se arata intr-un comunicat MS remis, marti.

Plasma de la donator vindecat Covid-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacientilor critici infectati confirmati cu COVID-19, cu varsta de cel putin 18 ani, care indeplinesc urmatoarele criterii:

a. se afla intr-o sectie de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului sanatatii pentru tratamentul pacientilor COVID-19 si avizat de Comisia de A.T.I.

b. prezinta o progresie rapida a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare (> 50% in 24-48 ore), in ciuda tratamentului administrat.

c. sunt ventilati mecanic de mai putin de 10 zile sau in pragul intubatiei si ventilatiei mecanice (dispnee severa, frecventa respiratorie ≥ 30/min, saturatie in oxigen ≤ 93% cu oxigen pe masca faciala, paCO2 >55 mmHg la pacientii fara BPCO)

Ministerul Sanatatii reaminteste ca a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea si distributia a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 si utilizarea monitorizata pentru pacientii critici cu COVID-19 din sectiile ATI.

Documentul stabileste modul de colectare, testare, prelucrare, stocare si distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 si utilizarea monitorizata pentru pacientii critici cu COVID-19 din sectiile ATI, in conformitate cu legislatia nationala in domeniul transfuziei sanguine si ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeana cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia si utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

Continut educational:

In acest moment sunt 3 aparate pentru tratarea cu plasma a pacientilor cu coronavirus donate Ministerului Sanatatii in Bucuresti, Timisoara si Iasi.

“Ministerul Sanatatii incurajeaza donarea voluntara de sange si produse de sange si prin toate actiunile intreprinse urmareste sa imbunatateasca modul de donare in randul populatiei, in beneficiul pacientilor.”, mai transmite institutia in comunicatul citat.

In acest context, pacientii vindecati de COVID 19 vor fi contactati, cu respectarea regulilor nationale si ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguina in vederea donarii de plasma.

Etichete: colectare plasma, pacienti vindecati covid-19, plasma covid-19, donare de plasma

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri:

Important pentru medicii de familie | Noi reglementari privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru pacientii cu Covid-19

Patru medici de la UPU din cadrul Spitalului Judetean Sibiu s-au imbolnavit de Covid-19

Studiu: Peste 80% dintre pacientii infectati cu Covid-19 au carenta de vitamina D

Rusia a lansat productia celui de-al doilea vaccin anti-Covid | Alte doua vacccinuri in pregatire

INSP a lansat un program de screening cardiovascular