RMN-ul de prostata, esential pentru pacientii cu suspiciune de cancer de prostata

19/06/2023
RMN-ul de prostata, esential pentru pacientii cu suspiciune de cancer de prostata

RMN-ul de prostata, esential pentru pacientii cu suspiciune de cancer de prostata

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/rmn-ul-de-prostata-esential-pentru-pacientii-cu-suspiciune-de-cancer-de-prostata/

Cel mai frecvent cancer in randul barbatilor este ce prostaa. In Romania se situeaza pe locul trei, dupa cancerul pulmonar si cel colorectal. Poate fi, insa, depistat timpuriu, iar in acest caz, sansele de vindecare sunt ridicate. Boala este, de cele mai multe ori, asimptomatica sau are simptome nespecifice pana in stadii avansate.

RMN-ul de prostata este metoda imagistica, neiradianta si non-invaziva prin care pot fi evaluate atat prostata, cat si organele din apropierea acesteia. Prin acest tip de investigatie sunt obtinute imagini detaliate si clare ale acestui organ, precizeaza Spitalul Victor BabesTimisoara.

“RMN-ul de prostata este esential pentru pacientii cu suspiciune clinica ori paraclinica de cancer de prostata, ca urmare a unor niveluri crescute ale PSA – antigen specific prostatic – obtinut in urma analizelor de sange). Cu ajutorul imagisticii, se poate evalua dimensiunea acesteia, zona afectata, dar si extensia tumorala. De asemenea, aceasta metoda de investigatii are avantajul de a putea evalua cresterea tumorii in afara peretilor prostatei, respectiv „invazia” structurilor sau a organelor din apropiere (vezicule seminale sau vezica urinara)
Investigatia este, de asemenea, importanta in cazul evaluarii preoperatorie a pacientilor diagnosticati cu cancer de prostata, cat si in planificarea tipului de tratament pe care pacientul il va urma.”, scrie Asist Univ. Dr. Roxana Iacob, pe pagina de Facebook a unitatii sanitare.

Tot cu ajutorul RMN-ului, pot fi evaluate si alte afectiuni ale prostatei, printre care se numara prostatita (infectia prostatei), hiperplazia benigna a prostatei (cresterea volumului acesteia, fara prezenta unei cauze maligne – adenom de prostata), anomalii congenitale. De asemenea, tot cu ajutorul acestui tip de investigatie, se realizeaza urmarirea pacientilor diagnosticati cu cancer de prostata, dupa sau pe perioada tratamentului.

Potrivit medicilor, RMN-ul de prostata nu implica riscuri. Cu toate acestea, ca si la alte investigatii RMN, exista cazuri rare de reactii adverse la administrarea substantei de contrast, reactii care, in majoritatea cazurilor, sunt usoare, de tipul pruritului.

“Desi este o metoda non-invaziva, este important de retinut faptul ca investigatia RMN ar trebui amanata cu pana la 6-8 saptamani, daca pacientul a efectuat o punctie-biopsie, o interventie chirurgicala, chimioterapie sau radioterapie, deoarece hemoragia ce apare dupa punctie ori interventie sau inflamatie poate scadea calitatea imaginilor, cauzand astfel erori de interpretare. Durata investigatiei este de aproximativ 45 minute, nefiind necesar niciun fel de regim special dupa efectuarea acesteia.”, mai precizeaza Asist Univ. Dr. Roxana Iacob de la Spitalul Victor Babes Timisoara.

Sursa foto: Spitalul Victor Babes Timisoara/FB

Etichete: RMN de prostata, cancer de prostata, spitalul victor babes

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: