Rezidentiat 2025: Ghid complet pentru candidati si etapele examenului

Rezidentiat 2025: Ghid complet pentru candidati si etapele examenului
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/rezidentiat-2025-ghid-complet-pentru-candidati-si-etapele-examenului/
Concursul de Rezidentiat, un moment decisiv in cariera tinerilor medici, stomatologi si farmacisti, intra in linie dreapta. Ministerul Sanatatii a publicat in Monitorul Oficial metodologia oficiala, stabilind reguli stricte, centre universitare sigure si proceduri menite sa garanteze corectitudinea examenului.
Cu teste-grila standardizate, intocmite de echipe de specialisti in locatii securizate, concursul va decide ocuparea locurilor si posturilor in specialitati medicale, respectand un clasament national unic. Fiecare detaliu – de la transportul pachetelor sigilate cu intrebari pana la modul in care candidatii intra in sala – a fost gandit pentru a asigura transparenta si echitate maxima.
Acum, mii de candidati din intreaga tara se pregatesc sa isi demonstreze cunostintele, in timp ce ceasul ticaie pentru inceputul probei. Fiecare alegere, fiecare raspuns corect poate fi primul pas catre cariera mult visata in medicina.
Concursul se desfasoara sub forma de test-grila cu 200 de intrebari pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare in care se organizeaza examenul, pe o durata de patru ore.
Alegerea unui loc sau post este conditionata de obtinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel national pentru cele 200 de intrebari pentru fiecare domeniu.
Ocuparea locurilor/posturilor in specialitate se face in ordinea punctajului de promovare obtinut, in limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcatuindu-se o singura clasificare nationala pentru fiecare domeniu.
Medicii, medicii dentisti/medicii stomatologi si farmacistii care devin rezidenti pe locuri incheie un contract individual de munca pe perioada determinata, egala cu durata Rezidentiatului, cu unitatea sanitara la care au fost repartizate locurile pentru Rezidentiat.
Intrebarile de la examen sunt diferite, in functie de domeniu. Caietele cu intrebari sunt intocmite de trei grupuri de specialisti, cate unul pentru fiecare domeniu de concurs, proveniti din toate centrele universitare in care se organizeaza concursul si sunt elaborate intr-o locatie unde acestia nu au nicio legatura cu exteriorul si nu parasesc locul respectiv decat cu minimum o ora inainte de incheierea probei scrise (nu mai devreme de ora 13:15 in data de 16 noiembrie).
Coordonatorul fiecarui grup de specialisti raspunde de corectitudinea formularii intrebarilor, de alegerea raspunsurilor corecte, de pastrarea caracterului secret al intrebarilor si al raspunsurilor corecte, precum si de raspunsurile la contestatii.
Persoanele aflate in sediile securizate, atat cele desemnate pentru alcatuirea intrebarilor de concurs, cat si grupul tehnic care asigura multiplicarea caietelor cu intrebari, vor preda, inaintea inceperii activitatii, orice echipament electronic de comunicare personal (telefoane mobile, laptopuri etc.) si vor depune la Comisia centrala de rezidentiat o declaratie de confidentialitate.
In data de 16 noiembrie, ora 8:30, reprezentantii comisiilor locale de Rezidentiat, insotiti de personal de paza (cel putin un reprezentant al comisiei locale de rezidentiat si un jandarm pentru fiecare masina de transport), se vor prezenta la sediul securizat la care au fost multiplicate caietele cu intrebarile de concurs pentru a ridica sacii sigilati cu pachetele sigilate in care se afla caietele cu intrebari.
La concursul de admitere in Rezidentiat se pot prezenta:
- candidatii posesori ai unei diplome de licenta, respectiv de licenta si master de doctor-medic, medic dentist/doctor medic stomatolog, respectiv farmacist, eliberata de o institutie de invatamant superior acreditata din Romania sau echivalata in conditiile legii;
- rezidentii aflati in pregatire, cu respectarea prevederilor art. 6 si ale art. 13 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009, aprobata prin Legea nr. 103/2012, cu modificarile si completarile ulterioare;
- specialistii care doresc sa efectueze pregatire intr-o alta specialitate, cu respectarea prevederilor legale cu privire la obtinerea celei de-a doua specialitati; specialistii care au efectuat programul de pregatire prin Rezidentiat, forma pe post, pot obtine a doua specialitate dupa indeplinirea conditiei din actul aditional incheiat la contractul de munca;
- candidatii care indeplinesc conditiile privind cetatenia, respectiv care nu au implinit varsta standard de pensionare, stabilite de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sunt admisi la concurs numai candidatii care sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic) pentru exercitarea activitatii in domeniul pentru care candideaza, conform certificatului medical aflat la dosarul de inscriere.
La data examenului, incepand cu ora 8:30, candidatii pot intra in sala in care au fost repartizati. La intrarea in sala de concurs candidatii se legitimeaza in fata sefului de sala cu buletinul, cartea de identitate, pasaportul sau permisul de sedere, documente ce trebuie sa fie in termen de valabilitate. Cei fara un astfel de document valabil nu sunt primiti in sala de concurs. Candidatii care si-au schimbat numele dupa data inscrierii la concurs vor avea asupra lor si copia documentului de schimbare a numelui (certificat de casatorie, certificat de divort etc.).
Candidatii sunt asezati in sala in ordine alfabetica, conform listelor finale afisate, cu exceptia perechilor sot-sotie, frati-surori, care au obligatia, sub sanctiunea anularii lucrarii si eliminarii din concurs, sa semnaleze sefului de sala aceste situatii, pentru a putea fi asezati separat.
Incepand cu ora 9:00, candidatilor li se impart grilele pentru raspuns si cate o carioca de culoare neagra pentru completarea grilei (atat pentru completarea raspunsurilor considerate corecte, cat si pentru completarea datelor de identitate).
Candidatii care nu sunt prezenti in sala in momentul deschiderii sacilor cu caietele cu intrebari (ora 10:00) nu mai au acces in sala de concurs.
La final, grilele de raspuns se predau de catre candidati, sub semnatura, sefului de sala. Corectura acestor grile se face in mod electronic prin scanare, in sala de concurs, in prezenta autorului si a inca doi candidati din sala respectiva, care vor fi nominalizati in procesul-verbal al salii si care vor semna in acesta si pe grilele candidatilor.
Grila corecta se afiseaza pe site-ul oficial al Rezidentiatului si pe site-urile universitatilor de medicina si farmacie organizatoare in ziua concursului, incepand cu ora 16:00.
Eventualele contestatii privind raspunsurile corecte sunt depuse de candidati pana la data de 17 noiembrie, ora 16:00. Contestatiile se depun la sediul comisiei locale de concurs anuntat pe site-ul universitatii de medicina si farmacie unde a fost sustinut concursul, numai prin posta electronica. Nu se pot depune contestatii privind corectarea manuala a grilelor de concurs.
Alegerea locurilor/posturilor in specialitate si a centrelor de pregatire se face prin teleconferinta, pe baza punctajului si a clasificarilor anuntate, in trei zile consecutive, stabilite de comun acord intre Ministerul Sanatatii si institutiile de invatamant superior cu profil medical acreditate, in intervalul orar 9:00-21:00. Candidatii se vor putea prezenta in unul dintre centrele universitare: Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Sibiu, Targu Mures sau Timisoara.
Daca repartitia nu se finalizeaza in prima zi, in cea de-a doua sau in cea de-a treia zi, va continua in ziua urmatoare in acelasi interval orar sau, dupa caz, pana la epuizarea locurilor/posturilor publicate la concurs sau a candidatilor care au dreptul de a alege un loc/post.
Etichete: rezidentiat, rezidentiat 2025, examen rezidentiat, reguli rezidentiat
Cele mai noi stiri medicale:
