Reforma in accesul la tratamente | Noua metodologie de evaluare a medicamentelor
Reforma in accesul la tratamente | Noua metodologie de evaluare a medicamentelor
Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/reforma-in-accesul-la-tratamente-noua-metodologie-de-evaluare-a-medicamentelor/
Ce-ar fi daca pacientii români ar putea avea acces mai rapid la cele mai noi tratamente, fara birocratia care le taie sansele? Daca preturile medicamentelor ar fi stabilite transparent, iar România s-ar alinia in sfârsit la standardele europene?
Dupa aproape doi ani de munca si negocieri, ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, anunta o schimbare de paradigma: noua metodologie de evaluare a medicamentelor (HTA) este gata. O reforma care promite sa intoarca sistemul „la 180 de grade” si sa aduca mai aproape un vis vechi al pacientilor români – accesul rapid si echitabil la terapii inovatoare.
Ministrul Sanatatii a participat miercuri la Forumul Inovatiei in Sanatate cu tema ‘Inovatia farmaceutica: motor de competitivitate – România in dialog cu Europa pentru un acces mai bun al pacientilor români la terapiile inovative’, organizat de Asociatia Româna a Producatorilor Internationali de Medicamente.
“S-a finalizat noua metodologie HTA, adica noua metodologie de preturi si de aprobare si reaprobare si de punere pe piata si de acces la medicamente indiferent de forma lor. Acum, impreuna cu ARPIM si impreuna cu celelalte organizatii care reprezinta industria, suntem in discutii. Initial erau mai tensionate, acum am vazut ca sunt tot mai echilibrate si mai constructive pentru a avea pâna la finalul acestui an forma legislativa noua care va schimba, zic eu, la 180 grade modul de evaluare de preturi, de punere pe piata si de acces la medicatie in România. Cred ca vorbim deja de o reforma importanta in aceasta zona care va pune pret inclusiv pe accesul timpuriu, pe accesul precoce la molecule si, sigur, ne dorim cu totii sa scurtam acest timp”, a transmis ministrul Sanatatii, potrivit Agerpres.
El a precizat ca este vorba despre un proiect realizat impreuna cu Banca Mondiala care a durat aproape doi ani, fiind demarat in 2023.
“Preia mult din directivele europene. Ne aliniem cumva cu statele membre din Uniunea Europeana”, a mai adaugat Alexandru Rogobete.
Etichete: acces la medicamente, acces tratamente romania, terapii inovatoare, metodologie de evaluare a medicamentelor
Cele mai noi stiri medicale:








