Protest Sanitas: Legea salarizarii a fost, inca de la aparitia ei, plina de “bube”

09/06/2022
Protest Sanitas: Legea salarizarii a fost, inca de la aparitia ei, plina de “bube”

Protest Sanitas: Legea salarizarii a fost, inca de la aparitia ei, plina de “bube”

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/protest-sanitas-legea-salarizarii-a-fost-inca-de-la-aparitia-ei-plina-de-bube/

Federatia Sanitas din Romania anunta organizarea unui miting de protest in data de 15 iunie. Printre revendicari, sunt:

1. Acordarea drepturilor salariale RESTANTE din Legea salarizarii. Plata sporurilor la salariul de baza actual.
2. Finantarea voucherelor de vacanta de la bugetul de stat.
3. Eliminarea plafonului de 30% care limiteaza sporurile la minim in unele spitale.
4. Imbunatatirea Legii salarizarii, asumate de Guvern prin P.N.N.R .

Potrivit Sanitas, legea salarizarii a fost, inca de la aparitia ei, plina de “bube”.

“Declarativ, Legea 153 a fost conceputa astfel incat sa elimine inechitatile din sistemul bugetar. In practica, realitatea a fost cu totul alta. Guvernantii au ignorat toate observatiile si amendamentele transmise de Sanitas si au decis aplicarea diferentiata a legii in sistemul de sanatate; astfel, asistentii medicali, ambulantierii si medicii au primit cresterea salariala intr-o singura transa, in schimb pentru celelalte categorii profesionale legea a prevazut acordarea cresterilor salariale in patru transe anuale egale, pana in 2022.

Incepand din anul 2021, sub diferite pretexte, guvernele Romaniei au blocat cresterile salariale. Decizia a lovit in categoriile de angajati cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, ingrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc.

Colegii nostri din TESA sunt de doua ori dezavantajati: mai intai au fost inclusi intr-o alta grila de salarizare fata de colegii lor din spitale si institutii de asistenta sociala, apoi li s-au ignorat drepturile legale privind cresterile salariale cuvenite in 2021 si 2022.

Actul normativ adoptat recent de Parlamentul Romaniei nu rezolva deloc problema, asa cum ar vrea guvernantii sa ne convinga! ”Majorarea cu 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazut de Legea 153, pentru anul 2022 si cel din luna decembrie 2021”, prevazuta de noua lege nu reprezinta decat firimituri cu care guvernul incearca sa-si ascunda dubla masura cu care trateaza angajatii din sistemul bugetar!”, transmie Sanitas intr-un comunicat de presa.

Intr-un alt comunicat, sindicalistii fac referire si la aplicarea sporurilor si afirma ca “aplicarea diferentiata a sporurilor in sanatate si asistenta sociala adanceste inechitatile intre angajati

Inca o aberatie pe care guvernantii o perpetueaza cu buna stiinta: calcularea sporurilor prin raportare la salariul din 2018. Iar acest lucru se intampla numai pentru anumite categorii de angajati din sanatate si asistenta sociala!

O serie de ordonante date de guvernul Romaniei in ultimii doi ani au bulversat total sistemul de calculare a sporurilor de care beneficiaza colegii nostri. Este vorba de sporul pentru conditii de munca, de sporul pentru munca de noapte, de sporul pentru munca in zilele de sambata, duminica si sarbatorile legale si de plata garzilor.”, mai precizeaza organizatia sindicala, care reaminteste guvernantilor ca “in mod normal si legal, persoanele care lucreaza in aceleasi conditii de munca trebuie sa beneficieze de raportarea sporului la salariul de baza actual, nu la cel de acum patru ani!”.

Etichete: legea salarizarii, salarii sanatate, sporuri personal sanitar, sanitas

autor

Autor: Adriana Pavel

1 Comentarii

  1. Corina Georgescu-Roua says:

    De acord, cu cererile angajaților din sistemul public de sanatate.

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: