Cauta

Proiect certificatul verde: Posibila suspendare a contractului de munca

Proiectul de lege privind introducerea certificatului verde Covid la locul de munca, care se afla la comisiile de specialitate, include si parlamentarii, existand si amendamente referitoare la posibila suspendare a contractului de munca sau sanctiuni pentru angajatorii care primesc persoane fara acest document, spune deputatul Adrian Wiener, vicepresedinte al Comisiei de sanatate.

“Sunt prevazute (sanctiuni) de catre initiator – initial, suspendarea pentru 30 de zile si, ulterior, sigur, poate intra in discutie si incetarea contractului de munca”, a declarat deputatul Adrian Wiener, citat de Agerpres.

El a subliniat ca si angajatorii pot fi sanctionati daca permit accesul la munca al unor astfel de persoane: “Da, este o amenda sanctionatorie, pentru ca vorbim de securizarea epidemiologica a fiecarui spatiu inchis, a fiecarui loc de munca. Practic, asta e menirea legii. Incalcarea ei, practic, vulnerabilizeaza locul respectiv de munca. In forma agreata acum, cea pe care o avem in comisie, exista si parlamentarii inclusi. Nu cred ca ar trebui sa aiba vreun privilegiu, din acest punct de vedere, nimeni”, a mai afirmat vicepresedintele Comisiei de sanatate, conform sursei citate.

De asemenea, el a mai subliniat ca acoperirea testarii ca forma tranzitorie pana la intrarea in vigoare a legii este foarte importanta.

Etichete: certificatul verde, obligativitate certificatul verde, sanctiuni certificatul verde, adrian wiener

Cele mai noi stiri medicale: