Primul Centru de Arsi Gravi din Romania, gata pana la finalul anului

Autor: Adriana Pavel, Redactor sef 03/11/2025
Primul Centru de Arsi Gravi din Romania, gata pana la finalul anului

Primul Centru de Arsi Gravi din Romania, gata pana la finalul anului

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/primul-centru-de-arsi-gravi-din-romania-gata-pana-la-finalul-anului/

Cum arata o promisiune care prinde viata? La Timisoara, se ridica, dupa decenii de asteptare si amanari, primul Centru de Arsi Gravi din Romania – un proiect medical de referinta, care urmeaza sa fie finalizat in decembrie.

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rogobete, a vizitat santierul si a confirmat ca lucrarile sunt aproape de final. Potrivit acestuia, lucrarile de structura si heliportul sunt deja finalizate, iar instalatiile functionale sunt puse in functiune. In prezent, se finalizeaza detaliile de interior si circuitele medicale.

”Proiectul a inceput in 2022, iar acum, dupa ani de asteptare si promisiuni, putem spune: da, se poate! Lucrarile se vor finaliza in decembrie anul acesta. Dupa testarile tehnice si procedurile de acreditare, estimam ca in februarie 2026 vor fi tratati aici primii pacienti cu arsuri grave”, a spus ministrul.

Personalul medical a fost instruit in Franta, la Paris, printr-un program al Bancii Mondiale, astfel incat acest centru sa functioneze la cele mai inalte standarde internationale, a mai aratat Alexandru Rogobete.

“Multumesc echipei Ministerului Sanatatii, echipei locale si tuturor medicilor, asistentelor si intregului personalului medical care au crezut si au muncit pentru acest proiect. Increderea se recastiga doar prin fapte, nu prin promisiuni. Centrul de la Timisoara este dovada ca, atunci cand lucram impreuna, rezultatele apar”, a mai transmis ministrul.

Etichete: centru de arsi gravi timisoara, tratament pacienti cu arsuri grave, rogobete

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile