Personalul medical de la Spitalul Colentina a initiat o petitie publica pentru redeschiderea unitatii

22/06/2020
Personalul medical de la Spitalul Colentina a initiat o petitie publica pentru redeschiderea unitatii

Personalul medical de la Spitalul Colentina a initiat o petitie publica pentru redeschiderea unitatii

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/personalul-medical-de-la-spitalul-colentina-a-initiat-o-petitie-publica-pentru-redeschiderea-unitatii/

Medici, cadre medii si personal auxiliar de la Spitalul Colentina au semnat o petitie prin care solicita redeschiderea unitatii medicale si pentru pacientii non-Covid. Semnatarii petitiei spun ca unitatea medicala cu 867 de paturi trateaza in prezent mai putin de 100 de persoane asimptomatice cu coronavirus.

“In situatia actuala, dupa depasirea varfului pandemiei, in care exista o raspandire comunitara a virusului, cand toate unitatile spitalicesti ar trebui sa fie capabile sa gestioneze pacientii suspecti si confirmati cu SARS-CoV2, blocarea globala a uneia dintre cele mai performante unitati spitalicesti multidisciplinare din Bucuresti este total lipsita de logica! Este evident, asa cum a fost si pana acum, ca pacientii nostri nu pot fi preluati de alte spitale in aceste conditii. Cu toate acestea, desi spitalul a depus de o saptamana toata documentatia pentru obtinerea avizului temporar de functionare, la Directia de Sanatate Publica (pentru a da posibilitatea si celorlalti pacienti, de a se adresa spitalului, nu doar a celor COVID), eliberarea acestui document intarzie in mod nejustificat, invocandu-se mereu alte pretexte”, se arata in petitia semnata in prezent de aproximativ 300 de persoane.

Potrivit petitiei, spitalul trata pana in luna martie peste 20.000 de pacienti in fiecare luna, ‘cei mai multi pentru probleme de sanatate severe, foarte multe interventii medicale fiind unice la nivelul tarii, iar unele chiar si in lume’.

“La declansarea pandemiei cu coronavirus, am inteles nevoia de a ne implica pentru salvarea vietilor semenilor nostri care s-au imbolnavit; am raspuns imediat solicitarii Ministerului Sanatatii de a ne implica, in formula de spital suport COVID. Dar aceasta participare nu se putea face decat in limitele expertizei noastre de specialitate (nefiind medici cu specialitate de Boli infectioase), pentru a evita malpraxisul. Si totusi, pe langa pacienti cu probleme care tineau de specialitatile noastre, am primit si am ingrijit si pacienti asimptomatici, dar infectati cu SARS-Cov2. Am inteles acest lucru ca pe o consecinta a unei situatii exceptionale, temporare, de urgenta”, mai precizeaza sursa citata si de Agerpres.

In prezent, in acest spital sunt internati sub 100 de pacienti, ‘majoritatea dintre ei asimptomatici si fara alte probleme de sanatate care sa necesite spitalizarea’, dar ‘spitalul este in continuare blocat, redus la o minima activitate in afara profilului sau medical’.

“250 de medici, pentru formarea carora s-a investit considerabil, se deprofesionalizeaza, fiind fortati sa lucreze intr-un domeniu in care nu sunt specializati, confruntandu-se cu nemultumirea pacientilor asimptomatici (si a familiilor lor), internati in spital doar pentru izolare, pe care cei mai multi o considera nejustificata. Aceasta abordare, ciudata din punct de vedere medical, a determinat Avocatul Poporului sa lanseze o procedura de ‘monitorizare pentru suspiciunea de tortura si rele tratamente aplicate pacientilor cu COVID’, demers profund umilitor pentru intreg personalul medical, care nu e responsabil de modul in care se face internarea in spitale a celor depistati cu infectie SARS-CoV2, dar isi face meseria cu buna credinta si in conditii dificile”, mai scrie in petitia pentru redeschiderea Spitalului Colentina.

Semnatarii mentioneaza ca, in toata aceasta perioada, ‘zeci de mii de pacienti non-COVID au fost lipsiti in mod inacceptabil de serviciile medicale la care aveau dreptul si de care depindeau’.

Si primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, pe pagina sa de Facebook, ca ‘nu exista nicio motivatie legala, logica si umana’ pentru a mentine inchisa aceasta unitate medicala.

Eichete: spitalul colentina, pacienti asimptomatici covid, internare spital pacienti boli cronice

autor

Autor: Adriana Pavel

1 Comentarii

  1. Ana says:

    pentru pacientii asimptomatici sunt disponibile sute de locuri in unitatile spitalicesti destinate bolnavilor cronici, nu trbuie blocata o unitate de elita

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: