Paun: Nu este suficient sa avem programe de screening pe hartie

22/03/2019
Paun: Nu este suficient sa avem programe de screening pe hartie

Paun: Nu este suficient sa avem programe de screening pe hartie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/paun-nu-este-suficient-sa-avem-programe-de-screening-pe-hartie/

Consilierul de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale Diana Paun, spune ca nu este suficient sa existe programe de screening ‘pe hartie’, ci este nevoie de o implementare adecvata a acestora, de finantare, monitorizare si de o buna informare a populatiei. Ea a participat, vineri, la Forumul National de Gineco-Oncologie 2019.

“De multe ori cancerul de san sau de col uterin este depistat atunci cand deja pacienta se afla intr-un stadiu foarte avansat de evolutie. Screeningul este un instrument deosebit de util pentru depistarea precoce. Nu este insa suficient sa avem programe de screening pe hartie, ci avem nevoie de o implementare adecvata, de finantare, monitorizare, de o buna comunicare si informare atat in randul populatiei, cat si in randul specialistilor. Avem un plan national multianual integrat de control al cancerului, elaborat si lansat chiar de domnul ministru Patriciu Achimas Cadariu in aprilie 2016, dar, din nefericire, in pofida numeroaselor dezbateri si discutii pe marginea subiectului acesta, nu a fost niciodata adoptat printr-o hotarare de Guvern, fiind uitat in sertarele decidentilor. As aminti ca actualul program de guvernare prevede cresterea capacitatii de screening din fonduri nerambursabile pentru depistarea bolilor netransmisibile cu impact asupra sanatatii publice, printre care cancerul de col uterin si cancerul mamar”, a afirmat Paun citata de Agerpres.

In cadrul aceluiasi eveniment, ea a mai spus ca unele documente privind sanatatea nu ajung sa fie puse in practica.

“Sanatatea femeii reprezinta, de asemenea, o componenta importanta a Strategiei Nationale de Sanatate 2014 – 2020, dar reprezinta si o componenta la care tara noastra inca inregistreaza deficiente semnificative, ceea ce ne dovedeste o data in plus ca suntem campioni la scriere de documente, dar, din pacate, uitam sa le punem in practica”, a mai declarat consilierul Diana Paun conform sursei citate.

De asemenea, ea a mai precizat ca directia care trebuie urmata este cea a terapiilor inovatoare, a imunoterapiilor, Romania avand mult de recuperate in acest domeniu.

Etichete: programe de screening, cancerul de col uterin, cancerul sa san, imunoterapia

 

 

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: