OMS a actualizat Lista Medicamentelor Esentiale cu noi tratamente pentru diabet

01/10/2021
OMS a actualizat Lista Medicamentelor Esentiale cu noi tratamente pentru diabet

OMS a actualizat Lista Medicamentelor Esentiale cu noi tratamente pentru diabet

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/oms-a-actualizat-lista-medicamentelor-esentiale/

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si-a extins Lista Medicamentelor Esentiale pentru a include tratamente suplimentare pentru diabet, informeaza AFP.

Expertii OMS actualizeaza in mod regulat aceasta lista cu medicamente esentiale si care, teoretic, ar trebui sa fie disponibile in tari in orice moment, la o calitate garantata si un pret accesibil, scrie si Agerpres.

In cea mai recenta actualizare, publicata vineri, OMS a decis sa includa analogi de insulina cu actiune indelungata (degludec, detemir si glargin) si medicamente biosimilare, avand in vedere costul ridicat al insulinei.

”Diabetul este in crestere in intreaga lume, iar aceasta crestere este mai rapida in tarile cu venituri reduse si medii. Prea multe persoane care au nevoie de insulina se confrunta cu dificultati financiare pentru a o accesa sau mor in lipsa ei”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat intr-un comunicat de presa.

”Includerea analogilor insulinei pe lista medicamentelor esentiale, laolalta cu eforturile pentru asigurarea accesului accesibil la toate produsele pe baza de insulina si extinderea utilizarii medicamentelor biosimilare, reprezinta un pas esential pentru ca oricine are nevoie de acest produs salvator sa poata avea acces la el”, a mai adaugat directorul OMS, potrivit surselor citate.

Insulina, un tratament esential in terapia pentru diabet, a aniversat un secol in acest an, iar insulina umana figureaza pe lista medicamentelor esentiale a OMS de la prima publicare a acesteia, in 1977.

ONG-ul Medecins Sans Frontieres a salutat decizia OMS si a estimat ca sunt necesare mai multe demersuri pentru reducerea preturilor tratamentelor pentru diabet.

Etichete: tratamente diabet, tratament diabet, lista medicamentelor esentiale, insulina, analogi de insulina, OMS

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: