Ne pregatim de un nou val? Episod serios de infectari cu COVID, in prag de an scolar

Autor: FormareMedicala.ro, 03/09/2025
Ne pregatim de un nou val? Episod serios de infectari cu COVID, in prag de an scolar

Ne pregatim de un nou val? Episod serios de infectari cu COVID, in prag de an scolar

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/ne-pregatim-de-un-nou-val-episod-serios-de-infectari-cu-covid-in-prag-de-an-scolar/

Revine COVID-ul in forta? Cazurile cresc din nou, iar spitalele de boli infectioase resimt deja presiunea. Medicul Adrian Marinescu, managerul Institutului ‘Matei Bals’, atrage atentia ca trecem printr-un episod serios de infectari, in contextul in care incepe si noul an scolar.

“Dupa incheierea pandemiei, in 2022, am trecut la etapa de convietuire cu virusul SARS-CoV-2, convietuire care nu este intotdeauna armonioasa. Am mai avut astfel de episoade, avem un episod, as spune, destul de serios acum. Din fericire nu sunt elemente care sa spuna ca este o agresivitate sporita, ca ne asteptam sa avem un procent important de cazuri, cum a fost la ‘valul Delta’. Cele mai multe sunt cazuri usoare”, a precizat medicul Adrian Marinescu, potrivit Agerpres.

Potrivit medicului, exista o presiune care a crescut pe spitalele de boli infectioase si a opinat ca o solutie ar fi aceea ca fiecare spital sa vada pacienti infectati cu acest virus. Numarul de cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2 ar mai putea creste odata cu inceperea noului an scolar.

“Este posibil sa creasca (numarul de cazuri – n.r.), dar nu ma astept sa fie ceva exponential. Eu cred ca, la un moment dat, se vor stinge lucrurile si oricum este vorba despre o convietuire care presupune forme usoare in cele mai multe dintre cazuri. Adica cei mai multi au de fapt o simpla perceptie de infectie virala, ca la o viroza si care se rezolva si fara un tratament tintit. Putem vorbi de simptomatice, antiinflamatoare”, a mai precizat Dr. Marinescu, conform sursei citate.

Potrivit INSP, 3.982 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19) au fost inregistrate in perioada 25 – 31 august, in crestere cu 3,4% fata de saptamana precedenta. In aceeasi perioada au fost raportate si noua decese la persoane infectate cu COVID-19, toate prezentand comorbiditati asociate.

Etichete: covid, sars-cov-2, val infectari covid, dr adrian marinescu

Cele mai noi stiri medicale:

» Toate stirile