Stiri medicale

Medicii de familie primesc 25 de lei pentru fiecare imunizare

Data ultimei actualizari: 05/05/2017

Medicii de familie primesc, din aceasta luna, cate 25 de lei pentru fiecare vaccin administrat pentru a creste gradul de acoperire vaccinala a copiilor.

Potrivit conducerii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Suceava, plata serviciilor de imunizare efectuate de medicii de familie a crescut de la 10 lei la 25 lei pentru un vaccin, in baza noilor norme de aplicare a programelor nationale de sanatate publica, iar medicii de familie sunt invitati la DSP pentru a depune documentatia in vederea incheierii contractelor de furnizare a produselor vaccinale si de plata a serviciilor medicale.

”Desi programele nationale de sanatate publica sunt aceleasi ca in anii precedenti, acum sunt unele noutati in ceea ce priveste plata serviciilor de imunizare efectuate de catre medici. (…) Se va acorda in schimb o atentie deosebita atat modului de raportare corecta a tuturor vaccinarilor in Registrul Electronic National de Vaccinari, cat si cresterii gradului de acoperire vaccinala a copiilor pana la un procent de 95%”, a declarat Andrei Ianovici,  directorul DSP Suceava, citat de Agerpres.

Directorul DSP Suceava a mai precizat ca, in prezent, in judet exista stocuri suficiente din toate tipurile de vaccin, cu exceptia vaccinului antihepatic B, ce se administreaza nou-nascutilor in primele zile de la nastere, iar medicii de familie au fost informati cu privire la schema de vaccinare a nou nascutilor in aceasta situatie.

 

2 comentarii

  • Barbul Laszlo spune:

    Degeba,medicii vaccinatorii NU primesc vaccinuri de la DSP,in plina epidemie de rujeola,dar lipsesc si celelalte tipuri de vaccin,in comunicate ministru promite vaccinuri,pa aprilie,acum mai nou pe luna mai . . . aprovizionarea e defctuoasa de luni de zile

  • TEODORESCU ELENA spune:

    S-AR PUTEA LUA INITIATIVA CA DOCUMENTELE CE TREBUIE DUSE LA D,S.P.IN VEDEREA INCHEIERII NOILOR CONTRACTE DE FURNIZARE A PRODUSELOR VACCINALE SI DE PLATA A SERVICIILOR MEDICALE SA FIE SCANATE SI TRIMISE ONLINE PE ADRESE DE E-MAIL PT. A EVITA AGLOMERATIA SI LA BIROURILE RESPECTIVE SI PE CEA RUTIERA ; DACA RAPORTAREA SITUATIILOR LUNARE LA CASMB SI DSPB SE POATE FACE ONLINE CU SIGURANTA SE POATE FACE SI ACEASTA;

Postati un comentariu

Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.