Medic psihiatru, despre dependentii de jocuri de noroc: Au nevoie de psihoterapie si medicatie

09/10/2023
Medic psihiatru, despre dependentii de jocuri de noroc: Au nevoie de psihoterapie si medicatie

Medic psihiatru, despre dependentii de jocuri de noroc: Au nevoie de psihoterapie si medicatie

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/medic-psihiatru-despre-dependentii-de-jocuri-de-noroc-au-nevoie-de-psihoterapie-si-medicatie/

Dependenta de jocuri de noroc reprezinta o tulburare a impulsurilor iar cazurile de persoane dependente au crescut in ultima perioada, precizeaza psihiatrii, fenomenul fiind declansat atat de problemele financiare, cat si conjunctura, dintr-o obisnuinta similara cu cea care provoaca alcoolismul.

Potrivit specialistilor, jocurile de noroc pot provoca dependenta patologica, o tulburare care afecteaza persoane din toate paturile sociale, cu precadere cele care nu se bucura de o situatie financiara buna si care spera intr-un castig rapid fara efort. Atunci cand jucatorii nu sunt impinsi sa joace din nevoi financiare, o fac dintr-o obisnuinta exersata de-a lungul timpului, relateaza Agerpres.

“Jocul patologic de noroc este consemnat in patologia noastra, in tulburari ale impulsurilor. Pleaca de la nivelul de saracire a populatiei, de la iluzia unui castig real, rapid, fara efort maxim, dar la un moment dat ca si la alcoolism, te duci conjunctural cu prietenii la bar si usor, usor iti dezvolti obiceiul de a bea. Asa este si la jocurile de noroc, se dezvolta pulsiunea de a juca continuu, dorinta de a castiga, desi este clar ca ei mai mult pierd, decat castiga. Castiga poate uneori sume pe care nu le-au detinut niciodata dar se contureaza aceasta dependenta care in final ajunge la terapie, la psihiatru. Am avut pacient, lucrator la banca… Acesti oameni sunt insa din toate paturile sociale, cu precadere de la mijloc in jos”, a declarat medicul psihiatrul Maria Cristache, potrivit sursei citate.

Cu toate ca nu exista o statistica oficiala privind numarul persoanelor care merg in salile de jocuri sau care au dezvoltat dependenta, cazurile celor care au solicitat asistenta psihiatrica sau psihologica sunt in crestere. Pe langa consiliere, medicii pot utiliza si tratament medicamentos.

“Au crescut in ultima vreme cazurile, nu avem statistici dar se vede clar ca oameni cunoscuti noua, integri, au ajuns sa recurga la acest mijloc de a-si procura surse de venituri dar si placerea de a juca. In spatele acestei ratiuni, cu ghilimelele de rigoare, sta de fapt o patologie psihiatrica. Numarul lor este in crestere, observam de la o zi la alta, dar oamenii spera la castiguri peste noapte intr-o formula care depaseste rationalul. Surpriza a fost pentru noi ca oameni asezati, cu situatii, conditii bune, au decazut. Oamenii isi descopera aceasta patologie odata cu exersarea acestei chestiuni. Repetitiv, crescand dorinta de a juca si de a castiga, dar la un moment dat nu mai pot controla lucrurile si pica in aceasta patima. Au nevoie de terapie de sustinere, psihoterapie dar si medicatie biologica de 3-6 luni pe putin. Unde oamenii se trezesc la realitate din aceasta iluzie, acolo unde au sustinere familiala si motivatie de a pune capat, reusesc sa scape. Am avut rezultate bune, dar am avut si cazuri cand persoane au revenit dupa o perioada la jocurile de noroc. Este un fenomen cu repetitie, acolo unde oamenii nu sunt in stare sa isi inhibe pulsiunea, ratiunea sa domine si sa puna stop, din cand in cand mai revin la aceasta activitate”, a mai precizat specialistul Maria Cristache.

Etichete: dependenta de jocuri de noroc, dependenti jocuri de noroc, terapie dependenta jocuri de noroc

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri: