In septembrie incepe campania de vaccinare antipneumococica

04/09/2017

In septembrie incepe campania de vaccinare antipneumococica

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/in-septembrie-incepe-campania-de-vaccinare-antipneumococica/

Campania de vaccinare antipneumococica pentru copiii cu varste cuprinse intre 1 si 5 ani este programata sa inceapa in luna septembrie, cand este prevazuta livrarea unei cantitati de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic conjugat cu 13 valente.

Noul vaccin va ajuta la protectia impotriva celor mai des intalnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive in Romania, relateaza Agerpres.

Vaccinul se administreaza copiilor in mod gratuit, conform schemei de vaccinare, in cabinetul medicului de familie.

Ministerul Sanatatii a informat, luna trecuta, ca a finalizat procesul de achizitie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valente prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice si otitele, campania de vaccinare antipneumococica fiind programata sa inceapa in luna septembrie.

Conform datelor oficiale, tara noastra inregistreaza cea mai ridicata rata de mortalitate infantila dintre statele membre UE, iar pneumonia – o boala care poate fi prevenita prin vaccinare – constituie principala cauza de deces la copiii cu varsta mai mica de 5 ani.

“Bolile pneumococice sunt infectii cauzate de o bacterie numita Streptococcus pneumoniae (pneumococul), localizata in mod normal la nivelul nazo-faringelui. Aceasta bacterie face parte din flora microbiana normala. Pneumococul este unul din principalii agenti patogeni infectiosi regasiti la varsta copilariei (mai ales in primii 5 ani de viata), transmisibil de la om la om. Se transmite pe cale aeriana, direct – prin vorbit, cascat, stranut, ras, tuse, contact cu un purtator asimptomatic -, sau indirect, prin praf contaminat. Studiile epidemiologice au demonstrat ca aproximativ jumatate dintre copii sunt purtatori la nivel nazo-faringian de pneumococ, procentul ajungand, in anumite zone geografice, chiar la 80% la copiii care frecventeaza colectivitatile (gradinite, crese samd). Prezenta pneumococului in nazo-faringe reprezinta un risc semnificativ pentru gazda, dar si pentru cei din jur, deopotriva copii si adulti”, a explicat recent pentru Agerpres, prof. dr. Doina Anca Plesca, vicepresedinte la Societatea Romana de Pediatrie.

Ea sublinia ca infectiile produse de Streptococcus pneumoniae nu produc imunitate impotriva unor viitoare infectii pneumococice. Astfel, un copil poate sa prezinte mai multe boli provocate de pneumococ de-a lungul anilor – otita medie acuta, sinuzita, pneumonie, bacteriemie, septicemie, etc.

Dr. Plesca a subliniat rolul cheie al vaccinarii in lupta impotriva rezistentei la antibiotice.

“Odata cu introducerea vaccinarii antipneumococice s-a redus semnificativ incidenta infectiilor aparatului respirator produse de pneumococ, permitand o utilizare mai redusa a antibioticelor si prevenirea dezvoltarii mecanismelor de aparitie a rezistentei. Introducerea vaccinarii antipneumococice in programele nationale de vaccinare in anumite tari europene a condus la reducerea semnificativa a utilizarii antibioticelor. Astfel, introducerea vaccinarii antipneumococice in programul national de imunizare din Franta a condus la reducerea cu 50% a consumului de antibiotice in randul copiilor”, a detaliat medicul care sustine vaccinarea antipneumococica si atrage atentia asupra ratei crescute a mortalitatii infantile.

Autor: FormareMedicala.ro

1 Comentarii

  1. Golia Dorina says:

    La DSP nu a auzit nimeni nimic despre acest vaccin, am întrebat 2 zile în urma

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri:

INSP: Actualizarea definitiilor de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (Covid-19)

Cate paturi ATI pentru copiii cu Covid-19 sunt disponibile in Romania

Raport: Tarile bogate ale lumii au pre-achizitionat jumatate din totalul vaccinurilor anti-Covid

COPAC: Pacientii cronici nu au devenit singuri mai vulnerabili, ci sistemul de sanatate i-a vulnerabilizat

O companie din Coreea de Sud vrea sa testeze in Romania un tratament impotriva Covid-19