Guvernul a alocat 3 miliarde de lei pentru bugetul FNUASS

05/07/2024
Guvernul a alocat 3 miliarde de lei pentru bugetul FNUASS

Guvernul a alocat 3 miliarde de lei pentru bugetul FNUASS

Citeste mai mult: https://www.formaremedicala.ro/guvernul-a-alocat-3-miliarde-de-lei-pentru-bugetul-fnuass/

Executivul a alocat suma de 3 miliarde de lei din Fondul de rezerva bugetara catre bugetul Fondului national unic al asigurarilor sociale de sanatate (FNUASS).

Proiectul de hotarare vizeaza masurile necesare asigurarii accesului continuu al pacientilor la serviciile medicale pana la finele acestui an, initiat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Ministerul Finantelor si Ministerului Sanatatii.

Potrivit unui comunicat de presa al CNAS, suma alocata va permite in trimestrul IV al anului 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical in asistenta ambulatorie de specialitate pentru specialitati clinice de la 4,5 la 5 lei, mentinerea valorilor punctelor „per capita” si pe serviciu in asistenta medicala primara, precum si a valorii lunare pentru asistenta medicala dentara. Astfel se asigura accesul neintrerupt al pacientilor la servicii medicale, dar si predictibilitatea financiara a activitatii furnizorilor de servicii medicale.

„Aceasta masura reprezinta inca un pas in ducerea la indeplinire a mandatului pe care mi l-am asumat inca de la inceput, alaturi de echipa de specialisti a CNAS, de a deschide institutia pentru dialogul cu reprezentantii asociatiilor de pacienti, cu furnizorii de servicii medicale si cu decidentii din sistemul de sanatate, astfel incat sa fie asigurate echilibru, stabilitate, sustenabilitate si predictibilitate in activitatea medicala pe parcursul intregului an 2024” – a declarat Valeria Herdea, presedintele CNAS.

Totodata, CNAS reaminteste ca prin Hotararea de Guvern nr. 687/2024 dispozitiile Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in sistemul de asigurari sociale de sanatate au fost completate cu prevederi care mentin in trimestrul III al anului 2024 valorile garantate ale punctelor pentru asistenta primara si cea pentru specialitatile clinice in ambulatoriu la acelasi nivel ca in semestrul I 2024 si semestrul II 2023.

Etichete: bugetul FNUASS, accesul la servicii medicale, cnas

autor

Autor: Adriana Pavel

0 Comentarii

Postati un comentariu
Nu includeti denumiri de medicamente in mesaj.

Cele mai noi stiri medicale: